Pentru o persoană care şi-a făcut veacul nu numai în politică, ci mai ales în mediul universitar, care a ocupat posturi de vârf în mediul academic (rector), dar şi în sistemul naţional de educaţie (de mai multe ori ministru), devine la un moment dat bizară apropierea, în cuget, de personaje burleşti ale vieţii publice româneşti precum Gigi Becali sau Marian Vanghelie.

Aceasta este Ecaterina Andronescu, dar, cum se zice, întotdeauna există o explicaţie. Cu primarul de la sectorul 5, relaţia a fost mediată de oportunismul exacerbat de care Andronescu suferă.

Că, în cazul dumisale, boala este fără leac s-a putut vedea în 2008, când a candidat pentru un post în Parlament sub ştampila "Garantat Vanghelie".

Nici un compromis şi nici un gest, oricât de ruşinos, nu a fost la vrmea respectivă prea mare şi prea indigest pentru Ecaterina Andronescu, cât timp la orizont se profila garanţia unui nou mandat de patru ani în Legislativ.

Un cuplu de excepţie, aşadar - rectorul Andronescu şi alergicul la şcoală, Vanghelie (pe post de girant şi protector).

Apoi, un barometru eficient al oportunismului andronescian l-a constituit întotdeauna Ministerul Educaţiei, eterna ispită căreia protejata lui Ion Iliescu i-a cedat cu inima deschisă.

Prestaţiile-i repetate la vârful acestei instituţii sunt o dovadă vie a faptului că Ecaterina Andronescu vânează funcţiile cu ştaif chiar dacă, odată instalată, ştie prea bine că rostul său acolo va fi acela de a se lăsa folosită de grupurile de interese care fac cu adevărat legea în sistemul pe care întotdeauna s-a prefăcut că îl conduce.

Însă problema cu aceste grupuri este că nu acţionează niciodată la lumină şi astfel ajungem la subiectul propriu-zis al acestui articol: obligativitatea introdusă pe ultima sută de metri a mandatului de ministru, în decembrie 2012, pentru învăţători şi educatori, care vor trebu