Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii din Jilava şi Snagov, cercetaţi pentru corupţie, vor fi eliberaţi din arest

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Primarii comunelor Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat, vor fi judecaţi în libertate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut miercuri decizia Curţii de Apel Bucureşti de a nu prelungi mandatele de arestare preventivă pentru cei doi edili.

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, şi primarul comunei Snagov, Apostol Muşat, au fost trimişi în judecată pe 14 februarie 2012, în stare de arest preventiv, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit DNA, Adrian Mladin este acuzat de luare de mită, fals intelectual în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Apostol Muşat este acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Alături de aceştia au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Gheorghe Roman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, finul primarului comunei Jilava, Ovidiu Szasz, acuzat de complicitate la luare de mită şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, Ion Scaeţeanu, persoană din anturajul primarului comunei Snagov, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, tentativă la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, Roxana Curpene, notar public, acuzată de complicitate la trafic de influenţă şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, şi Eugenia Cuţaru, notar public, în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare se încheie sâmbătă, la ora 7.00 / După primele trei săptămâni de campanie, fuseseră aplicate peste 100 de amenzi în valoare de 80.800 de lei / Au fost sesizate 121 de infracţiuni

News.ro acum o ora
Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie se încheie sâmbătă, la ora 7.00. Campania în audiovizual s-a încheiat deja de vineri dimineaţă.. Continuarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare d

Un judecător de la Curtea Supremă a recunoscut că a acceptat două sejururi de lux de la un miliardar american

Ziare.com acum 52 minute
Unul dintre cei mai conservatori doi judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican, a recunoscut că a acesta i-a plătit pentru două sejururi de lux în 20

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum 29 minute
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

Casa Albă, înconjurată de garduri de protecție. Sunt așteptate ample manifestații pro-palestinieni în acest weekend

Ziare.com acum o ora
Activiştii pro-palestinieni care cer încetarea războiului din Gaza şi a sprijinului american pentru Israel intenţionează să înconjoare Casa Albă în timpul unui protest, în weekend, determinând măsuri de securitate suplimentare, inclusiv instalarea d

Trump se prezintă drept „preşedinte cripto” la o strângere de fonduri din San Francisco

News.ro acum o ora
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa ascest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pr

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 9 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri

Mediafax acum 26 minute
După ce şi-au disputat titlul mondial în 2023, atunci când „tricolorii" au egalat pe final de meci şi apoi au câştigat trofeul la penalty-uri, cele două s-au reîntâlnit în semifinala europeanului din din Bosnia & Herţegovina. La capătul timpului reg

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 8 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 9 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

21°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°