Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curse spre Paris si Londra din primavara de la Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

• Din primavara, iesenii vor putea zbura spre noi destinatii europene cum ar fi Londra sau Paris • Operatorul aerian Tarom va inaugura aceste noi rute spre finalul lunii martie, pretul biletelor nefiind inca stabilit oficial

Din primavara acestui an, iesenii vor putea zbura spre noi destinatii europene. Conducerea Aeroportului International Iasi a mentionat faptul ca in vizorul operatorilor aerieni au intrat deja destinatii precum Paris, Londra sau Torino. Cursele respective vor fi operate de catre compania Tarom, pretul biletelor nefiind inca luat in calcul. Conducerea aerogarii iesene a mentionat faptul ca cel mai probabil, de la sfarsitul lunii martie, cele trei destinatii vor incepe sa fie operate de catre avioanele companiei Tarom, discutiile fiind aproape finalizate. "Destinatiile respective vor fi operabile de la sfarsitul lunii martie. Au fost luate toate pachetele privind aceste curse, nu au fost probleme pana acum, speram ca lucrurile sa decurga normal", a spus Marius Bodea, directorul Aerportului International Iasi.

In viitor au fost luate in calcul si alte curse spre Bergamo sau Verona, conform cererilor venite de la pasageri. "Acum se lucreaza la lista de preturi, vom vedea ce preturi vor fi afisate si ce servicii se ofera. Lucrurile sunt cat se poate de clare, ne dorim cat mai multe curse de la Iasi", au adaugat oficialii aeroportului iesean.

Recent, cei de la institutia ieseana au initiat un sondaj privind deschiderea unor noi rute de transport aerian de la Iasi. Cele mai multe voturi au venit pentru ruta Londra - Iasi, Paris - Iasi si Barcelona - Iasi. De pe Aeroportul International Iasi au fost deschise deja anumite rute externe. Pe langa cursa operata de Austrian Airlines de la Iasi la Viena si retur, iesenii pot zbura spre Roma de cateva ori pe saptamana. Conform oficialilor de la Aeroportul Iasi, in viitorul apro

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum 37 minute
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum o ora
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum o ora
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 28 minute
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Nicușor Dan anunță construirea celei mai mari bănci de alimente din România, inclusă într-un complex uriaș de servicii sociale

Ziare.com acum 57 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunţă că Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale care va include şi cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică d

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum o ora
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Guvernul din Hong Kong anulează pașapoartele mai multor activiști pro-democrație, pe care îi numește "criminali"

Ziare.com acum o ora
Guvernul din Hong Kong a anunţat miercuri anularea paşapoartelor a şase activişti pro-democraţie care "au fugit" în Marea Britanie, în temeiul legii sale privind securitatea naţională, relatează AFP. "Aceşti criminali căutaţi, fără lege şi credinţă,

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

G4Media acum o ora
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Calendar ortodox, 12 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul. Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi

Elon Musk îşi retrage procesul împotriva OpenAI

News.ro acum 3 ore
Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului de a dezvolta inteligenţa artificială î

Vremea

București
acum

26°
mie.

21°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°