Pe data de 5 septembrie 1698 țarul Petru cel Mare al Rusiei a introdus un impozit care poate fi considerat cel puțin bizar: impozitul pe barbă. Fiecare rus ce dorea să-și etaleze în public pilozitatea facială trebuia să plătească anual o sută de ruble la vistieria statului. În plus, pentru a demonstra plata taxei, bărboșii erau obligați să poarte tot timpul cu ei un medalion din argint sau aramă, pe care era inscripționată confirmarea plății impozitului.

Au trecut între timp peste 300 de ani și s-ar putea spune că omenirea a evoluat. Mă întreb însă dacă în ceea ce privește impozitarea a făcut-o cu adevărat. Cel puțin în România, unde abia revenit din vacanță, aflu cu surprindere că autoritățile ”au pus la dospit” o idee care să ne faca din nou viața mai palpitantă: un impozit forfetar ce ar trebui aplicat nu prea se știe cui, de când și în ce condiții. Eu personal, nu prea înțeleg de ce… Pentru ca dacă impozitul țarului Rusiei avea rol de pârghie fiscală urmărind modernizarea societății (respectiv ca marii boieri să aibă o imagine occidentală) impozitul forfetar nu poate avea ca rezultat decât o birocrație mai stufoasă (și nu din cauza bărbilor!), oferind de lucru unor funcționari care altfel nu-și mai pot justifica posturile și dând bătăi de cap antreprenorilor, contabililor și consultanților. Pe lângă costurile suplimentare ale statului generate de administrarea acestui sistem aș îndrăzni să afirm că acest impozit este împotriva ideii de cotă unică și mai mult, oferă celor ce urmăresc reducerea costurilor fiscale o modalitate de a face acest lucru în prefectă legalitate. Prea multe dezavantaje, după părerea mea. Oare nu avem deja experiența nefericită a impozitului minim impus de guvernul Boc in anul 2009 care s-a dovedit a fi un dezastru? Nu ar fi mai sănătos să se pregătească o strategie fiscală pe termen mediu și lung, care să stea la baza eventualelor