A plecat în Franţa încă din facultate. Şi-a continuat studiile în ingineria de aviaţie la École Polytechnique, Palaiseau, apoi la École Nationale Supérieure d'Ingénieurs de Constructions Aéronautiques, Toulouse. Doctoratul l-a făcut la „Paul Sabatier”, iar mai târziu s-a specializat în management şi leadership la MIT, Boston. Astăzi, la cei 43 de ani, îl găsim pe Florin Călin Păun în ierarhia ONERA (Oficiul Naţional de Studii şi Cercetări Aerospaţiale al Franţei), unde, în calitatea sa de „Directeur Adjoint Innovation Industrielle”, contribuie la dezvoltarea unui impresionant portofoliu de clienţi, gestionând un buget de peste 100 milioane de euro anual.
L-am întâlnit pe Florin Călin Păun la Bucureşti, după ce tocmai îşi învinsese fratele la carting, într-o „surprinzătoare” aventură prin mall-ul românesc. A povestit despre victoria asupra fratelui la fel de pasionant ca despre strategia de dezvoltare internaţională sau de transfer tehnologic de care se ocupă, la ONERA, sau ca despre primul lui zbor cu planorul. La fel a relatat, cu mult umor, despre greutăţile prin care a trecut, despre cum, student fiind, a împărţit singurul ou din frigider cu un „băiat rău” din Maramureş, care se lipise de el „fiindcă era student şi vroia să vadă cum se mai trăieşte normal”.
Florin Păun aterizase în Franţa, visând să zboare toată viaţa, de fapt. Fost olimpic la fizică, parte a lotului din ’87, s-a vrut, pe rând, cosmonaut, după modelul Prunariu, desigur, pilot şi inginer cibernetician, fiindcă îl pasiona inteligenţa artificială. Până la urmă, a ales nu să piloteze aeronavele, ci să le construiască. „După ce am zburat pentru prima oară cu un instructor pe un planor şi, cu ceva noroc, am câşigat altitudine, mi-a făcut nişte figuri de acrobaţie, de am coborât ca un om beat. Am zis că mă apuc de pilotaj. Mi s-a spus „nu, nu, fiindcă avem
