Sindicaliştii de la Hidroelectrica vor organiza proteste şi vor ataca în instanţă decizia administratorului judiciar al societăţii, firma Euro Insol, de a disponibiliza 154 de angajaţi fără acordarea de salarii compensatorii, potrivit unui comunicat transmis joi de Hidrosind.
'Nu suntem şi nu vom fi niciodată de acord ca salariaţii de rând ai Hidroelectrica să plătească pentru hoţiile şi prostiile săvârşite de-a lungul anilor de administratorii societăţii, sub oblăduirea sau la comanda politicienilor vremii, mai ales că nu am văzut până acum vreo persoană găsită vinovată pentru vreuna din cauzele insolvenţei. Faptul că nu am acceptat modificarea articolului din Contractul Colectiv de Muncă, ce stipulează plăţile compensatorii, are o motivaţie cât se poate de simplă: nu dorim să deschidem poarta altor sute de concedieri. Suntem în mijlocul unui conflict colectiv de muncă înregistrat la ITM Bucureşti şi suntem ferm hotărâţi să ieşim în stradă. Calendarul acţiunilor va fi stabilit funcţie de derularea paşilor acestui demers legal. De asemenea, vom ataca în instanţă măsurile abuzive luate de administratorul judiciar, atât în privinţa concedierilor efective, cât şi în privinţa neplăţii salariilor compensatorii', a declarat preşedintele Hidrosind, Decebal Sulea.
Sindicaliştii susţin că au fost de acord, în decembrie 2012, să reducă o serie de drepturi salariale pentru a proteja locurile de muncă. 'Restructurarea acceptată şi propusă de noi este reducerea numărului de salariaţi ai societăţii pe cale naturală, într-o perioadă de trei ani. Dar domnul administrator vrea rezultate spectaculoase şi imediate, pentru propria sa imagine publică. În concluzie, face disponibilizări după bunul sau plac', este menţionat în comunicat.
De asemenea, Hidrosind se opune soluţiei adoptate de AGA Hidroelectrica privind transformarea celor 8 Hidroser