UPDATE 15.20 - Capitala şi judeţele Satu Mare, Cluj, Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov se află, joi după-amiază, sub cod galben de ceaţă, potrivit unor avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Una dintre avertizări vizează, până la ora 17.00, arii relativ extinse din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), unde vizibilitatea va scădea local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
Potrivit unei alte avertizări, până la 18.00 se află sub cod galben de ceaţă judeţele Satu Mare şi Cluj.
UPDATE 11.30 - Avertizarea de ceaţă pentru cele 11 judeţe din sudul ţării şi Bucureşti a fost prelungită până la ora 14.00.
Potrivit metorologilor, se va semnala ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 metri şi izolat sub 50 metri, pe arii relativ extinse în judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinţi, jumătatea sudică a judeţului Vâlcea şi municipiul Bucureşti.
Unsprezece judeţe din sudul ţării şi Bucureşti se află, joi dimineaţă, sub cod galben de ceaţă, avertizarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) fiind valabilă, pentru şapte dintre acestea, până la ora 10.00
Astfel, potrivit ANM, sunt vizate de avertizare arii relativ extinse din judeţele Teleorman şi Ilfov (inclusiv Capitala), vestul judeţelor Călăraşi şi Ialomiţa, sudulul judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, precum şi A1, A2 şi A3 şi drumurile europene şi naţionale aferente.
În aceste zone, avertizează meteorologii, vizibilitatea va scădea local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
Ceaţa afectează şi judeţele Mehedinţi şi Gorj (inclusiv municipiile Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu), Dolj (inclusiv municipiul Craiova şi jumătatea sudi