Galeria stelistă se va implica şi în organizarea unui cantonament, la Predeal, a grupei de juniori condusă de Alin Dimitriu
Cum nu mai acordă o atenţie prea mare juniorilor, dar nici fostelor glorii, suporterii au decis că trebuie să intre în acţiune! După ce l-au ajutat în trecut pe Viorel Turcu, cumpărându-i o pereche de ciorapi de silicon pentru proteze, acum a venit rândul lui Lucian Bălan (foto).
Fostul mijlocaş, ajuns la 53 de ani, a rămas pe drumuri de când cei de la Chiajna au închis mai multe grupe de copii şi juniori. Liderul peluzei nord a decis să îi întindă o mână de ajutor. "Am vorbit cu Lucian Bălan şi dânsul ne-a promis că dacă i se va oferi din nou posibilitatea să lucreze la o grupă de copii şi juniori a Stelei, el va profita la maxim de această şansă", a spus Mustaţă, pentru ProSport.
Cu lacrimi în ochi, Bălan a recunoscut că în ultima perioadă o duce tot mai greu! "De un an de zile, am intrat din nou într-o pasă foarte proastă. Mă bucur nespus că liderul galeriei Stelei, Gigi Mustaţă, m-a ajutat în această perioadă cu o sumă de bani şi mi-a spus că va încerca să mă ajute să îmi găsesc un nou loc de muncă. Ori la liceul Mircea Eliade, ori la centrul de copii şi juniori al Stelei. Vă spun sincer că prefer să muncesc decât să primesc ajutor de la unul şi de la altul", a declarat fostul mijlocaş pentru ProSport.
Într-o situaţie dificilă se află şi grupa de copii şi juniori a lui Alin Dimitriu, iar galeria doreşte să le fie alături. Ultraşii îi vor ajuta financiar să organizeze un cantonament de câteva zile la Predeal.
Galeria stelistă se va implica şi în organizarea unui cantonament, la Predeal, a grupei de juniori condusă de Alin Dimitriu
Cum nu mai acordă o atenţie prea mare juniorilor, dar nici fostelor glorii, suporterii au decis că trebuie să intre în acţiune! După ce l-au aj