Mi-au revenit in memorie, in ultimele zile, secvente din 2006, anul condamnarii dictaturii comuniste. Cand aud ca o condamnare reala nu se face prin discursuri cu valoare simbolica, ma intreb daca aceia care vin cu asemenea formulari hazardate au habar de ceea ce a insemnat condamnarea regimului de la Vichy, de catre presedintele Jacques Chirac, in numele statului francez, abia in 1995. A fost un moment al onoarei regasite, o clipa de refondare democratica. Nici de Gaulle, Pompidou, nici Giscard, nici Mitterrand nu o facusera. Mi-am amintit de reactia isterica a lui Ion Iliescu, atunci ca si acum presedinte de onoare al PSD. De Congresul PSD din decembrie 2006 care a respins aprioric un document care inca nu fusese publicat (“Raportul Final”).

Ma cuprinde o amara melancolie sa-i vad azi defiland sub steagul iliescian, participand la un jenant travesti, pe cei care jurau atunci pe anticomunismul civic-liberal. Este inca o proba a irezistibilei prabusiri morale a PNL. Cat despre PSD-ul lui Ponta, este limpede ca nu are nimic de-a face cu social-democratia autentica. Iar anticomunismul sursei “Horia” (adica Andrei Marga) este pe cat de fals, pe atat de ridicol. Ne aflam nu in “Travesti”-ul lui Aurel Baranga, ci in cel scris si regizat de Ponta, Antonescu, Voiculescu si Iliescu.

Reiau aici articolul pe care l-am publicat in primul numar pe 2007 al revistei “22″.

“Marturisesc ca socul meu suprem in aceste zile nu vine din experienta absolut dezgustatoare a intalnirii cu fasciile peremiste in parlament. De la Vadim Tudor, cel care a cantat-o pe “savanta” care era de fapt o Mesalina ce se credea Newton (“femeie, om politic si stralucit savant”) nu ne puteam astepta la altceva. Un personaj care a maculat sistematic tot ce inseamna valoare in aceasta cultura, un sicofant al dictaturii in faza ei de sinistra degringolada, antisemit notoriu (cititi referinte