Abuzarea „democraţiei” ar trebui pedepsită prin lege! Pentru că democraţia e big deal şi poate ar trebui să folosim mai mult beneficiile conceptului în scopuri mai nobile şi mai puţin ca o temă de discurs demagogic care vinde bine.
Nu sunt de acord cu democraţia de plastilină cu care fiecare face ce vrea. Nu sunt de acord cu democraţia-umbrelă sub care se ascund toxine personale. Nu sunt de acord cu democraţia-prostituată pe care o ia fiecare când pofteşte şi îi dă acolo doi-trei bani pentru „prestaţie”. Nu ştiu de ce nu există în Codul Penal prevederi care să îi sancţioneze pe toţi cei care o folosesc când vrei şi când nu vrei.
Democraţia vine la pachet cu Dumnezeu, până la urmă. Te lasă să te exprimi liber, îţi dă şanse bune de evoluţie personală, îţi construieşte poduri către ceilalţi.
Trebuie să recunosc că eu n-am înţeles decât foarte târziu în profunzime ce e democraţia. În intimitatea conceptului am intrat pe „uşa din spate” prin teoriile despre comunicarea de masă şi jurnalism.
De-abia atunci, încercând să „văd” perspectiva de ansamblu asupra relaţiei dintre presă şi societate, am înţeles strălucirea acestei bijuterii filosofice numită democraţie. Nu intru în teoria democraţiei, nu e în aria mea de acoperire, dar pot să spun că, probabil, democraţia este unul dintre cele mai luminoase concepte care au fost inventate vreodată.
După 1989, am luat-o, vorba americanului, for granted considerând atunci, tinereţea bat-o vina, că gata: comunismul a murit, s-a născut democraţia şi cu asta basta, să ne vedem şi noi de ale noastre. Schimbarea hard-ului, soft nou, liber la navigarea prin viaţă. Aveam 17 ani…
Nimic mai fals acum de la gândurile acelea inocente ca ideea că dacă la televizor ni s-a spune că e democraţie, atunci e democraţie. Ici-democraţie, acolo-democraţie mai mică, dincolo-democraţie de paradă. Evident, nu neg starea d
