Unul sau mai mulţi români au fost luaţi ostatici în Algeria, motiv pentru care la nivel naţional a fost constituită o celulă de criză din care face parte şi Serviciul Român de Informaţii, situaţia fiind una 'excepţională', a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.
'S-a format o celulă de criză din care Serviciul Român de Informaţii face parte, alături de celelalte instituţii din cadrul SNPCT (Sistemul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului). Celula de criză s-a format imediat cum s-a aflat la nivel naţional despre această chestiune. Este o situaţie excepţională, dat fiind faptul că există şi cetăţeni români răpiţi, nu ştiu dacă unul sau doi, nu comentăm', a spus Sava.
România este menţionată printre ţările de provenienţă a celor peste 40 de ostatici capturaţi miercuri în Algeria ca represalii la intervenţia aeriană şi terestră a militarilor francezi împotriva bastioanelor islamiste din Mali, transmite joi AFP, care îl citează pe unul dintre răpitori.
Răpitorul, prezentat sub pseudonimul Abou al-Baraa, a dat asigurări că numărul ostaticilor este de circa 41, iar aceştia provin din 12 ţări: Norvegia, Franţa, SUA, Marea Britanie, România, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia, Coreea de Sud şi Armenia.
Abou al-Baraa a indicat că gruparea se află în contact cu conducerea sa din Mali şi că principala sa revendicare este un schimb de prizonieri.
Ambasadorul algerian a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti pentru a discuta situaţia ostaticilor din Algeria, a anunţat joi secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc, precizând că la nivelul instituţiei diplomaţiei s-a constituit o celulă de criză după ce autorităţile algeriene au confirmat că România se află între statele de provenienţă a ostaticilor.
'În cursul dimineţii de ieri, Ambasada Români