Cu fiecare generaţie de studenţi ajungem la semestrul Shakespeare. Anul II, semestrul I. Întotdeauna prindem luna Decembrie şi asta îmi aminteşte de spectacolul din Decembrie 1971 de la Teatrul Giuleşti. Piesa era ”Măsură pentru măsură” de W. Shakespeare şi regizorul era Dinu Cernescu.

Subiectul este despre abuzul puterii şi cum schimbă puterea firea omului. Este despre alienarea pe care o aduce accesul la putere.

De altfel, sunt şi proverbe populare care spun asta foarte inteligent.

“Nu duce casa bună cu mărirea” sau “Scroafa care s-a urcat în copac”.

Acel spectacol de la Teatrul Giuleşti a mişcat lumea din loc. Cel puţin lumea mea interioară. Ordinea s-a dezordonat şi apoi s-a ordonat major. Era vremea tinereţii noastre, dar paralel se desfăşura o lume hâdă şi lunecoasă. Şi faptul că în timpul “tezelor de la Mangalia” a apărut un astfel de spectacol, ne spune că Dumnezeu e foarte atent şi la bune şi la rele.

Scrie Dinu Cernescu într-una dintre cărţile sale şi anume în cea numită ”Regizor” despre acest spectacol:

“Spectacolul a fost foarte greu înghiţit de oficialităţi, însă nimeni nu îndrăznea să spună de ce nu plac aluziile care erau evidente, aşa că au făcut vizionări până la cel mai înalt nivel. Până la urmă, s-a cerut punerea unor însemne heraldice englezeşti şi pe unele pelerine; vezi, Doamne, acţiunea este la ei acolo în Anglia, nu are nici o legătură cu ţara noastră.”

După spectacolul de la Bucureşti, unde toată lumea alerga să-l vadă, cu conştiinţa clară că face ceva nepermis şi unde toată lumea părea că-şi face datoria în rezistenţă, care vrem sau nu s-o recunoaştem – ea a existat.

Spectacolul era un act curajos şi condiţia de spectator îţi dădea o senzaţie de primejdie.

Vorbind despre piesă, Cernescu scria că piesa ”Măsură pentru măsură” ascunde în ea şi mai multe piese – dintre care una