Secretarul general de la Federaţia Sindicală Hidrosind spune că dacă revocarea directorilor din Hidroelectrica "va fi pe bune", ar fi în regulă, dar, în opinia sa, este "o păcăleală", informează Mediafax.
"Cred că este păcăleală. O să-i pună să dea concurs şi tot politic vor fi numiţi. Teoretic ar trebui ca ei să fie angajaţi prin concurs, dar tot cu viză politică vor fi numiţi şi nu o să te mai poţi lua de ei, pentru că vor fi prin concurs", a mai spus Aurariu.
Toţi directorii din Hidroelectrica au fost revocaţi joi din funcţie, iar postul de director general urmează să fie ocupat în urma unui concurs, a anunţat reprezentantul administratorului judiciar al producătorului de energie, Remus Borza.
El a afirmat că de rezultatele proaste ale unei companii conducerea este cea care trebuie să răspundă şi că foştii directori Hidroelectrica, numiţi pe criterii politice, se vor putea înscrie la concursuri pentru ocuparea posturilor. "De specialişti ce sunt (au fost revocaţi, n.r.). Este o vorbă în popor - «peştele de la cap se împute». (...) Când o companie merge prost, conducerea trebuie să-şi asume, nu angajaţii şi nici poporul român. Acei directori au fost numiţi pe criterii politice, dar tot vor avea posibilitatea să îşi demonstreze competenţele la concurs", a spus Borza.
El a afirmat că Hidroelectrica poate ieşi din insolvenţă la 26 iunie.
"Din punct de vedere financiar, compania este pregătită să iasă din insolvenţă în iunie", a spus Borza.
Fostul director general al companiei Ştefan Gheorghe a preluat funcţia de director adjunct.
El a declarat că va participa la concursul pentru ocuparea postului de director general.
Ştefan Gheorghe a comentat modificările aduse conducerii Hidroelectrica spunând că se încearcă o "repoziţionare" a personalului companiei.
"Vrem să repoziţionăm pe toată lumea. Este o situaţie care începe