Totul a început de la cursul de limba engleză de la Beaconsfield din Marea Britanie în primăvara lui 1999. Eseul de final de curs mi-a prilejuit deschiderea către studiul istoriei propagandei pornind de la relaţia dintre presă şi armată, iar articolele din presa londoneză despre războiul dintre NATO şi Iugoslavia miloşevistă au documentat primul capitol din ceea ce a fost, peste doar câteva luni, prima mea carte - "150 de ani de război mediatic". Cu alte cuvinte, totul a venit cumva de la sine: mai întâi jurnalist entuziast la TV Pro Patria, câteva colaborări timide şi cuminţi la "Observatorul militar", apoi albumul "Armata română în misiuni de pace" la Editura Militară împreună cu colegul Laurenţiun Sfinteş (el avea deja publicate două volume de jurnal în misiunile sale din Canada şi în Bosnia la editura militară, tot aşa cum şi Valeriu Pricină, Eugen Pelin, George Mihalcea şi alţii din redacţia de radio şi televiziune militară aveau deja volume de poezie).

Celina Petrescu, buna mea colegă, mi-a simţit condeiul şi m-a încurajat să încerc fără nici o jenă (pentru faptul că eram ofiţer, că nu aveam studii literare) o colaborare la o revistă civilă şi astfel am ajuns să scriu articolaşe despre nud şi iubiri celebre la revista Unica, unde m-am împăcat tare bine (cât a fost posibil tematic) cu surorile Diana şi Corina Moţiu ce conduceau redacţia. Apoi am "atacat" Playboy o revistă foarte non-conformistă faţă de societatea românească de la cumpăna dintre milenii, unde mi s-a părut teribil de cutezător să public, eu un ofiţer provenind dintr-o instituţie - armata - la acea vreme încrâncenat conformistă. Datorită lui Dan Silviu Boerescu şi Mihail Gălăţanu am înţeles până la urmă că una-i să scrii disciplinat şi corect pentru presa militară şi altceva este să te exprimi liber şi suculent în presa civilă.

Cel căruia îi datorez prima şansă de a debuta într-un vo