Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei suspecţi reţinuţi în urma descinderilor de miercuri

Publicat in Opinia Buzau, vineri 18 ianuarie 2013 ·

* Valoarea bunurilor pe care aceştia le-au furat doar într-o săptămână depăşeşte 1.200 de lei

Descinderile în masă de la jumătatea acestei săptămâni au avut ca rezultat depistarea mai multor bunuri provenite din furturi, precum şi a unora dintre autorii acestor fapte, la finalul audierii suspecţilor, trei dintre aceştia fiind reţinuţi.

Reamintim că în cursul zilei de vineri, peste 50 de poliţişti au descins la 16 locuinţe din comune învecinate municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat, în cadrul unei acţiuni de amploare ce a vizat autorii mai multor furturi comise în ultima vreme în zonele respective, fapte în urma cărora a fost produs un prejudiciu de aproximativ 24.000 de lei. Au fost luaţi în colimator 11 suspecţi, 7 dintre ei fiind depistaţi cu ocazia percheziţiilor şi duşi la secţiile de poliţie pentru audieri.

Audierile s-au întins aproape pe tot parcursul zilei de miercuri, iar la final, trei dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de furt calificat. Este vorba de trei localnici din Săhăteni, doi în vârstă de 26 de ani şi cel de-al treilea în vârstă de 20 de ani, identificaţi ca fiind autorii mai multor furturi comise pe raza localităţii de domiciliu în perioada 4-11 ianuarie. În doar o săptămână, aceştia au dat iama prin mai multe gospodării ale consătenilor, de unde au furat bunuri în valoare de peste 1.200 de lei. Nu erau interesaţi de ceva anume ci, pur şi simplu, furau tot ce le pica în mână. Astfel, au sustras în perioada respectivă un aparat de sudură, câteva butelii, mai multe unelte agricole şi alte bunuri, în special obiecte confecţionate din metal.

Au reuşit să scape de o parte din pradă fie la centrele de colectare a fierului vechi, fie vânzând unor amatori de chilipiruri unele dintre bunuri, însă la locuinţele lor au fost găsite cu ocazia percheziţiei destule obiecte provenite din furturile respective

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 45 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 11 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Ţigări şi alcool, doar cu buletinul

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 iunie, un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi pro

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Papa Francisc INIȚIAZĂ construirea unui parc solar pentru Vatican: „Trebuie să facem o tranziție către un model de dezvoltare durabilă”

Gandul acum 7 ore
Papa Francisc a dat ordinul de construire a unui parc solar pentru Statul Cetății Vaticanului. Un „sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, în nord-vestul capitalei italiene, a fost aprobat de suveranul pontif în vârstă d

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°