Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Lecţia Mihai Eminescu”, la Academia Română

Publicat in Crai Nou, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Ziua de 15 ianuarie a.c., ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, a adunat la Academia Română spiritualitatea culturii române. Ziua Eminescu a evidenţiat încă o dată că Eminescu îi adună pe români laolaltă între Nistru şi Prut.

Politica, aşa cum se face la noi, te duce de multe ori pe căi cu totul opuse intenţiilor generoase cu care ai pornit. Dar, din fericire, anul acesta, prezenţa politicului la sărbătorirea lui Mihai Eminescu a fost de bun augur. Premierul României, Victor Ponta, şi ministrul culturii, Daniel Barbu, ministrul învăţământului, Remus Pricopie, au ţinut să fie martori la evenimentul memorabil. O prezenţă cu totul deosebită a fost cea a Preafericitului Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Au mai fost prezenţi scriitori, studenţi şi iubitori de Eminescu. Moderatorul evenimentului a fost acad. Eugen Simion. Amintim aici prezenţa academicienilor Dinu Giurăscu, Dan Berindei, Mihai Cimpoi, Nicolae Breban. Din toate provinciile istorice româneşti au mai fost prezenţi membri corespondenţi ai Academiei Române: de la Cernăuţi, Chişinău, Cluj, Iaşi, Craiova, Timişoara şi Târgu Mureş.

Un discurs fulminant a fost cel al acad. Dinu Giurăscu, care printre altele a spus că: „Legea Educaţiei Naţionale discriminează elevii români”, el întrebându-se „ce loc rezervă Legea educaţiei Istoriei?” şi mărturisind: „Eu trăiesc în momentul de faţă anii 48”. În cuvinte emoţionante a vorbit, de asemenea, despre menirea lui Eminescu în istoria poporului român.

Acad. Nicolae Breban a vorbit despre anii ’60, când generaţia sa dorea să readucă numele marilor scriitori de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial, iar astăzi, din nou, potrivit lui, cultura română a fost aruncată la câini, de parcă ne-ar fi ruşine de limbă, de locul unde ne-am născut, el menţionând în discursul său şi faptul că guvernele, după Revoluţie, s-au retras din cult

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, eliminată de la Euro 2024 după 0-3 cu Olanda

Press Alert acum 43 minute
Sursa foto: uefa.com Echipa națională de fotbal a României a fost eliminată de la Euro 2024, după ce a pierdut meciul din optimile de finală cu Țările de Jos, scor 0-3 (0-1). La final de meci, din tribune, fanii scandau „România, România!”. „Generaț

Gică Hagi, concluzii după eliminarea usturătoare a României de la EURO 2024

HotNews acum 14 minute
Naționala de fotbal a României a fost eliminată de Olanda în faza optimilor de finală la EURO 2024, scor 3-0, după un joc dezamăgitor făcut de tricolorii pregătiți de Edi Iordănescu. Gică Hagi: „Toată România merită felicitată” După ce a terminat pr

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 3 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 6 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Furtuna face ravagii în Capitală. Mai mulți copaci, doborâți de vântul puternic

Adevarul acum o ora
Vremea rea a lovit Capitala. Bucureștiul este sub cod portocaliu de furtună și grindină și mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic, relatează Știrile ProTv

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 3 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 3 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Novak Djokovici s-a calificat în turul doi la Wimbledon

News.ro acum 2 ore
După ce s-a retras din sferturile de finală de la Roland Garros şi s-a operat la genunchiul drept la începutul lunii iunie, Novak Djokovici, numărul 2 mondial, a debutat cu victorie, marţi, la turneul de la Wimbledon. El a trecut de sportivul ceh Vi

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 7 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum o ora
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/38°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/24°
mie.

13°/16°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°