Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţi de lemne, prinşi în pădurile de la Calvini şi Vipereşti (video)

Publicat in Opinia Buzau, vineri 18 ianuarie 2013 ·

* De la începutul săptămânii, poliţiştii şi jandarmii au surprins în fapt nouă persoane

Pentru că mai sunt încă destule zile până când vom putea spune că am scăpat de sezonul rece, prin pădurile judeţului continuă să se comită ilegalităţi de către cei care intenţionează să-şi încălzească locuinţele fără cheltuieli sau de către cei care vor să câştige un ban de pe seama vânzării lemnelor pe care le fură sau le taie ilegal.

În acest context, poliţiştii şi jandarmii montani desfăşoară o serie de acţiuni în zonele împădurite pentru limitarea fenomenului tăierilor ilegale şi a prevenirii furturilor de material lemnos, depistând aproape în fiecare săptămână astfel de cazuri. Spre exemplu, în această săptămână au fost depistate nouă persoane care tăilau ilegal arbori din pădurile aflate pe raza comunelor Vipereşti şi Calvini.

Trei dintre aceştia sunt localnici din Vipereşti, care au fost surprinşi în cursul zilei de marţi de poliţiştii care patrulau împreună cu lucrătorii silvici. Unul dintre aceştia a fost prins în pădurea care îi aparţinea, după ce culcase la pământ trei fagi nemarcaţi pe care nu avea dreptul să-i taie, cu toate că era proprietar. Ceilalţi doi nici măcar nu erau proprietarii pădurii, din care tăiaseră la rândul lor trei arbori, aceasta aparţinând altui consătean.

La rândul lor, jandarmii montani de la Cislău au depistat şase localnici din Calvini, care veniseră la furat de lemne cu două căruţe. Aceştia se deplasaseră în zona forestieră Olari, de pe raza comunei, şi se apucaseră să taie la întâmplare arbori nemarcaţi. S-au oprit când au considerat că e suficient, apoi s-au apucat să încarce copacii în căruţe, intenţionând să coboare apoi în sat şi să îi comercializeze ca lemne de foc. Au fost prinşi de jandarmi şi lucrătorii silvici tocmai când terminaseră de încărcat, motivând că furaseră lemnele pentru că nu aveau nicio surs

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 13 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 12 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 13 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Alertă alimentară în magazinele Penny. Nectarine din Turcia, cu nivel ridicat de pesticide

Botosani News acum 12 ore
Nectarine aduse din Turcia, cu un nivel ridicat de pesticide, au fost găsite de comisarii ANPC în magazine Penny. Rezultatul analizei înregistra o valoare de 0,128 mg/kilograme produs a substanţei Imidacloprid, în contextul în care valoarea maximă a

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 12 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 4 ore
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 7 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°