Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOUL PERMIS european de conducere intră în vigoare de mâine

Publicat in Capital, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Toate noile permise de conducere eliberate în UE începând de sâmbătă vor arăta ca un "card de credit" din plastic, având un format european standard şi elemente de securitate mai bune, şi va înlocui treptat cele peste 100 de modele diferite utilizate în prezent de peste 300 de milioane de şoferi în întreaga Uniune.

Acţiunea face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri - respectiv cea de a treia Directivă UE privind permisele de conducere - care intră în vigoare şi care sunt concepute pentru a ameliora libera circulaţie, a combate frauda şi a îmbunătăţi siguranţa rutieră pe întreg teritoriul UE.

"Poliţia rutieră din Europa trebuie să recunoască în prezent peste 100 de tipuri diferite de permise de conducere din hârtie şi plastic. Fotografiile de identitate pot fi depăşite, categoriile pentru care conducătorul auto are permis pot fi neclare, iar documentul poate fi uşor de falsificat. Permisele de conducere contrafăcute reprezintă o invitaţie la crimă, motiv pentru care avem nevoie de permise care sunt uşor de citit, uşor de înţeles şi foarte greu de falsificat", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, comisarul european pentru transport, Siim Kallas.

De sâmbătă, 19 ianuarie, 2013, toate noile permise europene de conducere vor fi eliberate după un nou format standard, un card de credit din plastic, cu fotografie şi informaţii standard, uşor de citit şi recunoscut în întreaga UE.

Permisele existente nu sunt afectate, dar vor fi înlocuite cu noul format în momentul reînnoirii lor sau cel târziu până în 2033. Permisul european de conducere poate fi adaptat astfel încât să includă simboluri naţionale, decizia aparţinând fiecărui stat membru.

Noul permis de conducere include o serie de elemente de securitate menite să îl facă inviolabil şi să descurajeze falsificarea sa. În plus, măsura este îns

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum o ora
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

Amazon vrea să înfiinţeze o nouă secţiune pe site-ul său dedicată articolelor de modă şi stil de viaţă la preţ redus, pentru a concura Temu şi Shein

News.ro acum 2 ore
Amazon intenţionează să înfiinţeze o nouă secţiune pe site-ul său dedicată articolelor de modă şi stil de viaţă la preţ redus, care va permite vânzătorilor chinezi să livreze direct consumatorilor din SUA, a aflat CNBC. Noua secţiune de site, anunţa

Armata ucraineană afirmă că trupele Rusiei au fost îndepărtate dintr-o parte a unui oraş-cheie din est

News.ro acum 2 ore
Armata ucraineană a afirmat că forţele sale au obligat trupele ruse să se retragă dintr-un district al oraşului Ceasiv Iar, de pe frontul de est al războiului, văzut ca următoarea ţintă a Moscovei în avansul său lent în zonă, scrie Reuters. Însă o r

Ce este pomenit în calendarul ortodox, din 28 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 28 minute
Aflarea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan. Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca "Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana este cinstita in mod deosebit pe 28 iunie si se afla in prezent la Manastir

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum 26 minute
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 10 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Trump ar fi câștigat în fața lui Biden la dezbaterea televizată. Democrații se întreabă dacă ar trebui să fie înlocuit candidatul lor SONDAJ

Ziare.com acum 47 minute
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi, 27 iunie, dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 7 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Perioada de înscriere pentru posturile scoase la concurs în Poliția română, prelungită!

Ziua Constanta acum 12 ore
Perioada de înscriere a candidaților pentru posturile scoase la concurs în Poliția Română a fost prelungită cu 2 zile, până la data de 7 iulie 2024. Astfel, înscrierile se fac online, până la data de 07 iulie a.c., inclusiv, în această perioadă fiin

Vremea

București
acum

23°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°