* Fostul ataşat militar în SUA şi-a făcut o livadă unicat în satul natal * Cel mai mândru este de merii săi, cărora le face tăierile şi tratamentele cu mâna lui Rep.: Cu ce grad şi din ce funcţie aţi părăsit Armata? Neculai Bălan: Am fost general locotenent, iar ultima mea funcţie în Armată a fost cea de ataşat militar în SUA. Rep.: Vă “teleportez” în comuna Războieni, pe vremea copilăriei. N.B.: Ajung în comuna mea natală, Războieni, unde am făcut şcoala generală, apoi, timp de doi ani, am urmat cursurile Licelui Calistrat Hogaş, în Piatra Neamţ. După aia, aşa au fost întâmplările vieţii, clasele a X-a şi a XI le-am făcut la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc. Şi asta nu neapărat pentru că aveam vocaţie militară, la vârsta aia era mai greu de indentificat aşa ceva. Am ajuns acolo pur şi simplu “mânat” de sărăcie. Pe atunci era foarte greu cu taxele şcolare, erau destul de mari. Plecarea la liceul militar a însemnat, înainte de toate, să scap de cheltuieli şcolare. Acesta cred că a fost primul meu gest de independenţă. Rep.: Aţi scăpat de cheltuielile cu şcoala, dar a trebuit să vă supuneţi unui alt mod de viaţă, unui regim cu mult mai sever. Cum a fost trecerea? N.B.: Întâlnirea mea cu liceul militar a fost unul din primele momente importante ale vieţii şi carierei mele. Pentru mine, liceul militar a însemnat un salt de la greutăţile unui licean de oraş fără bani, la un regim extrem de bine organizat, la o şcoală foarte bună. Asta a însemnat şi un salt în performanţa mea şcolară, notele au crescut de la o medie de 7, la una de 9. Rep.: V-a şi modelat într-un anume fel. Sigur nu-i vorba doar de stilul de a învăţa, de a lua note mai mari… N.B.: Eram în perioada când un copil are o anume “plasticitate”, se poate modela, încă se poate schimba. Le-am simţit din plin. Viaţa militară te ajută să te ordonezi, să înveţi cum să înveţi şi, mai ales, să ai o anume continu