Limba româna nu este “cea mai putin latina dintre limbile latine” cum crede Lucian Boia.
Indiferent de renumele celui care a scris-o, cartea pe care o citesc trebuie sa-mi arate ceva: ca rezista curiozitatii mele de a o verifica, de a o pune la incercarea a ceea ce stiu din alte carti. Numai dupa ce trece aceasta proba de foc, cartea pe care o citesc imi poate deveni reper intelectual.
Am inceput sa citesc De ce este România altfel ? a istoricului Lucian Boia plina de incredere si de intrebari. Asteptam sa-mi asez mai bine in minte ceea ce am invatat candva si sa construiesc astfel noi punti de legatura cu ceea ce continui sa invat inca despre România si despre români. Nu trec insa nici cateva pagini ca incep sa observ contradictii importante intre ceea ce spune autorul si ceea ce stiu din alte carti. Poate stiu rau… Dar daca stiu eu bine? Trebuie sa verific.
Cu tristete, am ajuns astfel sa-mi dau seama ca, desi vorbeste despre limba româna in 2012, Lucian Boia foloseste de fapt acelasi tip de discurs istoric din anii totalitarismului, cand, dupa cum spune Rodica Zafiu (2007), “textul istoric îşi supralicita autoritatea ştiinţifică transformându-se într-un şir de enunţuri impersonale despre abstracţii maxime, despre evenimente neinterpretate şi scoase din context, desemnate prin perifraze prudente”.
Pentru a nu cadea eu insami in acelasi pacat al exprimarii generalizante, iata fragmentul din cartea lui Lucian Boia care mi-a produs multa nedumerire:
“Limba româna ilustreaza cat se poate de convingator proportiile considerabile ale amestecului. Este, evident, o limba romanica: totusi cea mai putin latina dintre limbile latine. Coloratura germanica a limbilor latine occidentale se limiteaza la nu prea multe cuvinte. In schimb, româna are o puternica incarcatura slava: o multime de cuvinte, adesea esentiale (in ciuda faptului ca, odata cu “r
