Una dintre cele mai mari, mai grele şi mai constrângătoare temeri umane nu-i teama de tigri, de lei, de păianjeni, de extratereştri sau de spirite, ci chiar teama de ceilalţi oameni. Un soi de mutilare psihologică ne facem nouă înşine, ne prindem în lanţuri nevăzute, care ne zornăie deschis şi cu nepăsare în jurul sufletului, a minţii şi a faptei tocmai pentru că simţim în judecăţile altora ”un călău nemilos”. Frica de ghilotina verbală a celorlalţi ne inhibă expresia şi exprimarea de sine, creativitatea, ajungem să nu ne mai cunoaştem şi să ne mai recunoaştem calităţile, capacităţile şi forţele interioare, ce ne ghidează spre împlinire în această viaţă. Mereu întâlnesc oameni ”mutilaţi în interior”, mutilaţi psihologic, incapabili să iasă din tiparele obişnuite, tocmai de frica judecăţii celorlalţi. Neîncredera în sine, neîncrederea în lume, în existenţă, în Dumnezeu, în puterile superioare ale fiinţei umane, în capacitatea de a reuşi să mergem în viaţă într-un mod care să fie doar al nostru pot avea rădăcini în frica de ”gura lumii”!
Să visezi că zbori, că poţi şi ştii să fii tu însuţi, să te exprimi cinsitit şi deschis aşa cum eşti, să inventezi, să creezi, să aduci ceva nou, ceva bun, chiar dacă lumea întreagă stă împotriva ta, asta-i puterea şi curajul de a fi tu însuţi. Să pleci la drum către profesia pe care o iubeşti, fără să gândeşti: ”Ah, aici nu pot reuşi, aici reuşesc doar cei care au cunoştinţe şi relaţii sau bani” înseamnă să nu recunoşti existenţa ghilotinei verbale a celorlalţi şi să ştii că, ceea ce pune în mişcare existenţa în adevăr e însăşi credinţa că el se poate ridica şi învinge. Omul trebuie să înveţe că-i mai preţios curajul şi îndrăzneala de a fi tu însuţi, fie şi împotriva tuturor, că există o forţă a binelui şi a iubirii, care sprijină neaşteptat fiinţa autentică şi o ajută atunci când ea face ceea ce iubeşte să facă. Izbânda,