Autorităţile prezente la inaugurarea Centrului de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională de la Spitalul Judeţean Suceava au salutat parteneriatul public-privat prin care acesta a fost realizat şi au promis sprijin financiar pentru ca urgenţele să poată fi tratate gratuit, până acum fiind decontate de spital. „Azi discutăm despre parteneriatul public-privat şi discutăm despre cele două sisteme de sănătate, privat şi public, care nu sunt concurente, ci complementare. De aceea acest parteneriat este benefic pentru judeţul Suceava. Bolile de inimă reprezintă o problemă importantă în România şi cred că această colaborare va rezolva situaţiile care apar în judeţ şi gradul de satisfacţie a pacienţilor va creşte foarte mult” a declarat prefectul Florin Sinescu.
La rândul său, primarul Ion Lungu a dat asigurări că Primăria Suceava se va implica în sprijinirea acestui centru, iar atunci când se va discuta bugetul pe acest an al instituţiei va propune finanţare printr-un parteneriat între primărie şi centru. „Vom face tot ce putem să sprijinim şi să finanţăm acest proiect deosebit. Spitalul Judeţean e reprezentativ la nivel naţional”, a declarat Ion Lungu.
Prezent la eveniment, preşedintele Societăţii Române de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională, dr. Bogdan Popa, a precizat că un astfel de parteneriat public-privat reprezintă „o alternativă viabilă” de a realiza intervenţii de înaltă performanţă cu o investiţie 100% privată, fiind în interesul pacienţilor, medicilor, spitalului, dar şi al investitorului privat.
„Ideea înfiinţării acestui centru aparţine şefului Secţiei Cardiologie, dr. Mihai Creţeanu”
Centrul de Cardiologie şi Radiologie Intervenţională din Suceava reprezintă un proiect în parteneriat public-privat dintre Med New Life Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou Suceava”, rea