Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme cu telefoanele la CAS Bihor: Angajaţii nu mai fac faţă

Publicat in Bihoreanul, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Casa de Asigurări de Sănătate Bihor îşi cere scuze faţă de contribuabilii care nu reuşesc să contacteze telefonic instituţia, pentru că, din cauza numărului foarte mare de apeluri telefonice adresate zilnic, angajaţii nu fac faţă preluării solicitărilor.

"Datorită numărului foarte mare de apeluri telefonice adresate zilnic, uneori nu se pot onora în totalitate solicitările adresate instituţiei noastre", arată un comunicat transmis redacţiilor locale.

Cei 59 de angajaţi ai instituţiei nu fac faţă miilor de solicitări, cu atât mai mult cu cât volumul de muncă este imens în această perioadă a anului.

"Precizăm că momentan baza de date a CAS Bihor trebuie actualizată manual cu sumele achitate de către persoanele fizice şi persoanele fizice autorizate care au obligaţia de plată către fondul de asigurări de sănătate până la implementarea sistemului de obţinere online a acestor plăţi de la Administraţia Financiară", se mai specifică în comunicat.

CAS Bihor reaminteşte persoanelor care achită contribuţia de asigurări sociale de sănătate la Administraţia Financiară din zona de domiciliu că trebuie să prezinte o copie după aceste plăţi la CAS Bihor pentru a se opera calitatea de asigurat.

Aceeaşi situaţie se aplică şi tinerilor cu vârsta între 18-26 de ani care sunt elevi/ucenici/studenţi şi nu realizează venituri din muncă şi care au obligaţia prezentării adeverinţei care atestă anul de studiu.

"Fără înregistrarea acestor documente de către CAS Bihor, persoanele în cauză nu pot beneficia de servicii medicale gratuite şi pot întâmpina greutăţi şi întârzieri în obţinerea reţetei electronice", se mai specifică în comunicat.

Casa de Asigurări de Sănătate Bihor îşi cere scuze faţă de contribuabilii care nu reuşesc să contacteze telefonic instituţia, pentru că, din cauza numărului foarte mare de apeluri telefonice adresate zilnic, angajaţii n

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum o ora
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 4 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 3 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 6 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 2 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Electrica a ajuns la o valoare de piață de peste 5,2 miliarde de lei, la 10 ani de la listarea la Bursa de Valori București și London Stock Exchange

Gandul acum o ora
Societatea Energetică Electrica a întregistrat tranzacții de aproximativ 6,2 miliarde de lei, din care aproximativ 4,6 miliarde de lei după oferta primară inițială (IPO) de la listarea de acum 10 ani, ceea ce reprezintă 4,7% din lichiditatea înregis

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 3 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 5 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum 53 minute
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

25°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°