Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modelele urâte sfidează legile industriei

Publicat in Adevarul, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Orice agenţie de modele are criterii stricte pe care îşi bazează existenţa şi domeniul de activitate. La fel se întâmplă şi cu Ugly Models Agency (Agenţia Modelelor Urâte). Aşa cum sugerează şi numele, trebuie să fii urât.

„Înfăţişare neobişnuită”, aşa cum se descrie pe site-ul agenţiei. Ugly Models este una dintre cele mai mari agenţii de personaje din lume, care a distribuit modelele sale în filme din seria „James Bond” sau reclame Marks and Spencer. Aproape oricine poate aplica ca model, indiferent că poartă măsura 34 sau 50, sau că are 18 sau 100 de ani.

Unul dintre modelele cunoscute ale agenţiei, Dell, a ajuns absolut accidental să lucreze pentru Ugly Models. A ajuns la sediul companiei pe vremea în care era curier, când a fost observat de patronul Marc French, care i-a propus direct o şedinţă foto. Şi de acolo, totul a mers ca pe roate.

„Dell nu are imaginea convenţională a unui băiat bun, are urechi clăpăuge, dinţii depărtaţi, nu este ceea ce lumea ar numi «arătos», pentru că este chiar urât. Dar este urât într-un fel minunat, îmi plac trăsăturile lui la nebunie. Este remarcabil”, a spus Marc French pentru odditycentral.com. Chiar dacă nu este genul de model pe care te-ai aştepta să-l vezi pe un podium, acest fapt nu a afectat cu nimic părerea lui Dell despre sine. „Nu mă văd ca fiind urât, ci ca un tip înalt, brunet şi arătos. Sunt un model, nu? Nu mi-aş fi închipuit niciodată că o să fiu model, eram genul de care toată lumea râdea când eram mic”, mărturiseşte Dell.

Modele sunt împărţite pe categorii pe site-ul agenţiei: „fete”, „băieţi”, „speciali” şi „la modă”. În categoria „Speciali” apar cuţitaşi, biciclişti, gemeni şi oameni care au stabilit recorduri mondiale, precum Elaine Davidson, care are 2.500 de piercinguri. Modelele sunt atât de neobişnuite şi ieşite din comun încât au devenit subiectul unui documentar despre agenţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Meciul CFR Cluj-Rapid: Marius Şumudică – Per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câştigăm

News.ro acum o ora
Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Rapid, crede că echipa sa putea câştiga la Cluj şi speră ca giuleştenii să prindă play-off-ul. „Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulţumit. Dar per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câş

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°