An nou – 2013. Parlament nou. Guvern nou. Problemele sunt însă vechi. Problemele economiei româneşti. Dacă vor fi rezolvate – promovând competenţa, iniţiativa, vocaţia pentru lucrul bine făcut, o mai riguroasă conduită financiară – ţara va avea mai multă valoare adăugată, mai puţin şomaj, o tendinţă de extindere a bunăstării. Altfel, economia va rătăci pe căi înfundate.
Problemele sunt într-adevăr vechi. Dar, ca să fie soluţionate, va fi nevoie de repoziţionări pe tabla de şah a economiei. Şi de o nouă concepţie de joc. Miza fiind legarea puternică a veniturilor de rezultatele muncii. Desigur, printr-o serie de mutări inspirate şi îndrăzneţe, care să risipească indiferenţa faţă de competitivitate – boală nepermis de mult lungită. Pentru a scăpa de povara reformelor întârziate, din cauza cărora elixirul creşterii economice, atât de mult visat de politicieni, va fi în zadar căutat.
Repoziţionările de pe tabla de şah a economiei nu sunt impuse de înnoirea anului, ci de noua fază a crizei globale. Într-o partidă în care nu jucăm noi… cu noi. Angajarea riguroasă în competiţia economică globală, cu ţările din jur mai cu seamă, este cea dintâi condiţie. O cursă căreia nu-i vom putea face faţă atât timp cât structura ofertei interne nu reuşeşte să răspundă exigenţelor timpului nostru. Fără transfuzii cu sânge proaspăt partida nu va putea fi câştigată.
Sânge proaspăt?! De unde? Din mai mulţi bani din producţia proprie.
Bani pentru investiţii, cu deosebire. Astăzi, sunt rari oamenii de afaceri care au vocaţie de investitori. Iar categoria celor care (la noi) fac bani din bani, investindu-i în afaceri, este încă restrânsă. De aici ar trebui să înceapă schimbarea stilului de joc. De la stimularea, pe toate planurile, a vocaţiei şi curajului de a investi. Fiindcă nimic din ceea ce adună timpul – nici casele, nici străzile, nici copacii,
