Utilizarea unei mărimi nepotrivite de font este una dintre cele mai comune greşeli comise în procesul de machetare şi design în lumea întreagă.
De obicei, designer-ii amatori dar şi cei profesionişti (uneori) aleg mărimea de font de 12 pt (n.r. puncte) într-un mod absolut firesc şi automat, fără să mediteze foarte mult dacă este cea mai bună alegere pentru proiectul la care lucrează.
Fie că e vorba de o carte de vizită, o broşură sau un catalog – 12 pt este aproape o lege. Cel mai probabil aşa am fost „instruiţi” în licee şi facultăţi atunci când ni se înaintau cerinţele tehnice faţă de tezele de an şi/sau lucrările de licenţă. Însă 12 pt nu e cea mai mare „crimă” în ceea ce priveşte mărimea potrivită de font…
Este mai grav atunci când font-ul este mărit sau micşorat fără nicio ezitare în dependenţă de volumul textului şi suprafaţa de „acoperire”. Fie că aveţi 6000 de semne să „întindeţi” pe 2 pagini – nicio problemă, scrieţi cu 14 pt şi se rezolvă. Fie că aceleaşi 6000 de semne trebuie plasate pe o coală A4? Nicio problemă – 7 puncte şi la tipar!
Ce mai contează că nu se vede, că nu arată estetic, că nu este ergonomic, că nu „dă bine” în tipar sau că toate sursele recomandă text de bază (tipărit) de minimum 8 pt? Clientul e bossu’ iar designer-ul e doar o forţa de muncă (ieftină) care face miracole şi orice misiune imposibilă – posibilă.
E clar că nu scrii tot articolul cu 10 pt şi dormi liniştit. Mai există titlu (a), subtitlu (b), introducere (c), text de bază (d), citate (e), comentarii la poze (f), note de antet/subsol (g) etc. -etc. Toate acestea se scriu cu diferite mărimi de font tocmai pentru a le diferenţia unele de altele şi pentru a le structura ca importanţă.
1) Cel mai mare (de obicei) şi mai evidenţiat este titlul. Acesta nu are o mărime de font prestabilită sau bine delimitată (decât de brandbook, uneori). Scopul tit
