Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa de Pensii Olt nu mai este condusă de Silvia Drăghici

Publicat in Gazeta Noua, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Aflată în fruntea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt încă de la înfiinţarea acestei instituţii, Silvia Drăghici a încetat luna aceasta raporturile de serviciu.

După ce a reuşit timp de mai bine de zece ani să conducă CJP Olt, trecând rând pe rând de la un partid la altul pentru a nu fi demisă din funcţie, Silvia Drăghici a încheiat la începutul lui 2013 colaborarea cu această instituţie. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii instituţiei, aceasta a încetat raporturile de serviciu din 10 ianuarie. Atribuţiile Silviei Drăghici au fost preluate de cei doi directori adjuncţi: Cristian Pătru şi Florian Ionescu, până la desemnarea unui director interimar.

„Ordinul de încetare a raporturilor de serviciu pentru directorul executiv Silvia Drăghici a venit în 17 ianuarie. Se aşteaptă ordinul de numire a unui director interimar în zilele următoare”, a declarat Constanţa Gheorghe, purtătorul de cuvânt al CJP Olt.

Scandaluri pe bandă rulantă

Silvia Drăghici a fost implicată de-a lungul timpului în mai multe scandaluri, împotriva sa fiind aduse zeci de acuzaţii, atât din partea angajaţilor instituţiei, precum şi din exterior. Chiar şi Darius Vâlcov, fostul primar al Slatinei, făcea spre sfârşitul lui 2011 acuzaţii grave la adresa acesteia.

„S-a cam săturat toată lumea de cotizaţia care trebuie făcută pentru a intra la rând în momentul în care se face calcularea sau recalcularea pensiei. Sunt cereri de calculare sau recalculare de la începutul anului, ianuarie, februarie. Mi se pare logic şi normal să fie rezolvate în ordinea depunerii. Ei bine, nu se face aşa. Există o regulă la nivelul instituţiei. Numerele pare se duc direct la director şi cele impare rămân şi se rezolvă în instituţie. Dacă ai număr impar, vai de viaţa ta pentru că durează ani şi ani recalcularea, până te trezeşti ce trebuie să faci ca să devii şi

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluarea Națională 2024. Un singur elev din mediul rural a obținut media 10

HotNews acum 45 minute
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate miercuri, la ora 12:00. 65 de candidați la această sesiune au obținut nota 10 la ambele probe, printre care un singur elev din mediul rural, din Giurgiu. Numărul de medii de 10 la Evaluarea Naț

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 2 ore
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

Surse Un medic de la Fundeni, suspectat că ar fi amenințat cu pistolul un alt șofer după o șicanare în București!

Ziua Constanta acum o ora
Secția 7 Poliție a fost sesizată de un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe Soseaua Fundeni din Capitală, în urma unui conflict în trafic, ar fi fost amenințat cu un pistol de conducătorul altui vehicul, iar autorul

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum 2 ore
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

MAE anunţă risc de incendii şi de furtuni în mai multe zone din Grecia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că potrivit Serviciului elen de Meteorologie, în data de 3 iulie, se vor înregistra temperaturi foarte ridicate în

Cod galben de inundaţii pe râuri din 22 de judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele: Ha

Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a făcut sex neprotejat cu o femeie, deşi ştia că este infectat cu HIV. Femeia a fost şi ea diagnosticată cu sindromul imunodeficitar dobândit

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar în care este inculpat pentru infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit. El este acuzat că, ştiind că este infectat cu virusul HIV, a făcut sex neprotejat cu o feme

MAE Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Hondu

Ziua Constanta acum 3 ore
3 iulie 2024 Atenționare de călătorie Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Honduras Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să c

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/25°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/17°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°