Mesajul a fost trimis. Multumesc!

37 de zile de tăcere pentru că şi-au făcut un cont de Facebook. Viaţa în interiorul unui cult creştin fundamentalist

Publicat in Adevarul, duminică 20 ianuarie 2013 ·

O biserică fundamentalist creştină din Marea Britanie a pedepsit mai mulţi elevi pentru păcatul de a fi făcut o pagină de Facebook şi pentru a comunca între ei cu ajutorul e-mailului. Exclusive Brethren a instituit practici tiranice.

Potrivit „The Daily Mail“ , ieri consiliul educaţional din Wiltshire a investigat acuzaţiile din partea unor părinţi. Printre acestea sunt şi unele cel puţin şocante: şase copii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 18 ani au fost pedepsiţi pentru că şi-au deschis o pagină de Facebook.

Şcoala ţinută de Exclusive Brethren era sub controlul bătrânilor ritului care excludeau din ceea ce făceau ei tehnologia modernă. Laptopurile erau considerate instrumentele diavolului, iar accesul la internet era controlat pentru a nu risca promovarea unor concepte interzise între copii.

Cei mici nu aveau voie să îşi dea e-mailuri, deoarece, potrivit unui memo al şcolii „comunicarea de acest fel promovează prieteniile speciale şi sunt sub demnitatea ritului nostru“.

Pentru că au îndrăznit să-şi facă o pagină de Facebook, copiii au fost retraşi de la şcoală, practic sechestraţi în casele lor şi li s-a interzis orice formă de comunicare cu cei din afara familiei. În interiorul bisericii Brethren aceste pedepse se numesc cele de „tăcere“. Cea mai mare perioadă de acest fel a fost de 37 de zile.

„Copiii au fost reduşi la tăcere între mai şi iulie 2012. Singura fată dintre ei a avut cea mai mare perioadă a pedepsei: 37 de zile dintr-un total de 70. Toate absenţele ei au fost înregistrate ca absenţe acceptabile“, se arată în ancheta inspectoratului local.

În momentul când fata, care deja suferea mintal şi fizic din cauza faptului că nu avea voie să comunice cu nimeni din afara familiei, a primit din nou dreptul de a veni la şcoală, ea a fost escortată de către bătrânii grupului şi escortată într-o clasă.

Curajul de a ţine o pag

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 10 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°