Adesea in discursul liderului USL si al altor politicieni sau jurnalisti este invocata cu diverse ocazii starea de frica.
Or aceasta stare sufleteasca de "adanca neliniste si tulburare" desteapta multora dintre noi o veche frustrare, una obsesiva, nascuta in plina dictatura a proletariatului si provocata de frica de ziua de maine, de foame si frig, de abuzurile tovarasilor si ale organelor de represiune care te-ar putea lipsi de libertate...
Acum fricile acelea sunt pe cale de disparitie, dar si-au facut si isi fac loc mereu altele, incat iti vine sa intrebi: domnilor politicieni, nu s-ar putea sa avem si noi o guvernare normala, ca in toate tarile democratice, una bazata pe siguranta si predictibilitate? Una in care reprezentantii sa nu aiba alta preocupare decat bunastarea populatiei? Nu pentru asta s-a votat o majoritate covarsitoare in Parlament si in Consilii Locale?
Vesnicia fricii
Fiindca in mod surprinzator, discursul fricii prinde din nou contur: "Nu va mai fie frica de Basescu, fie-va frica de noi, in sensul in care sa nu va dezamagim". Asta vara seful Senatului vorbea de frica presedintelui care a boicotat referendumul, deoarece n-ar mai avea curaj: "stati acasa, mi-e frica de votul vostru!"
Mai nou, dlui Crin Antonescu i s-a facut frica de o varianta constitutionala a regimului politic, recte republica parlamentara, intrucat "toata puterea, dar toata, se va duce la primul-ministru. Abia atunci exista riscul concentrarii puterii". Oare numai atunci?
Istoria ne invata ca tirania, dictatura sau totalitarismul se pot naste la fel de bine in toate formele de guvernamant. Totusi bestia puterii absolute se strecoara in sufletul conducatorilor de-o anumita factura si numai atunci cand sunt conditii interne si/sau externe: un caz de forta majora, cand alte solutii genereaza victime fiind nevoie