Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oscilaţii pe pieţele acţiunilor din Europa

Publicat in Bursa, marți 22 ianuarie 2013 ·

Bursele europene au fluctuat ieri, în condiţiile în care miniştrii de finanţe din zona euro se pregăteau de prima reuniune din acest an.

Titlurile "Cie. Financiere Richemont" SA, al doilea producător mondial de articole de lux, au pierdut 5,3%, ajungând la 74,55 franci elveţieni. Deţinătorul mărcii Cartier şi-a majorat cu 9,3% vânzările în trimestrul al treilea, la 2,86 miliarde euro, însă analiştii aşteptau 2,91 miliarde euro.

Acţiunile "LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton" SA, cel mai mare producător mondial de articole de lux, s-au depreciat cu 1,2%, la 139,75 euro, iar cele ale companiei britanice de profil "Burberry Group" Plc - cu 1,4%, la 1.367 pence. Titlurile producătorului elveţian de ceasuri "Swatch Group" AG au consemnat un declin de 2,2%, la 508,5 franci.

Acţiunile "HSBC Holdings" Plc din Marea Britanie, cea mai mare bancă europeană, au coborât cu 0,1%, la 693 pence, la fel şi cele ale "Barclays" Plc, care aveau un preţ de 296,85 pence. Sectorul financiar din Marea Britanie va pierde 43.000 de locuri de muncă în decurs de şase luni, anunţă Confederaţia Industrială din această ţară (CBI).

Titlurile producătorului finlandez de telefoa­ne mobile "Nokia" Oyj au urcat cu 1,2%, la 3,35 euro. Producătorul de echipamente de telefonie "Nokia Siemens Networks" se va orienta către pieţele publice, pentru prima oară, pentru finanţare, urmărind să lanseze o emisiune de obligaţiuni care să-i aducă până la 700 de milioane de euro, conform unor surse apropiate situaţiei.

Acţiunile "Fiat" SpA, cea mai mare companie auto italiană, au crescut cu 2,6%, la 4,66 euro. "Fiat Automobiles Serbia" aşteaptă să producă 28.000 de unităţi 500L până la finele anului.

Titlurile "Air France-KLM Group", cea mai mare companie aeriană din Europa, s-au apreciat cu 4,5%, la 8,46 euro. "Credit Suisse" a modificat în sens pozitiv calificativul acordat titluril

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 32 minute
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 23 minute
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 21 minute
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum 23 minute
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Cazare în Vama Veche. Cât costă 3 nopți în hotelul deschis de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Cancan acum o ora
În stațiunea Vama Veche, o nouă unitate turistică s-a deschis! Este vorba despre un hotel în care au investit Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor, dar și alte două familii apropiate lor. Cât costă cazarea pentru 3 nopți? Detaliile s

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°