Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înterzicerea mineritului cu cianuri în România

Publicat in Adevarul, luni 21 ianuarie 2013 ·

Cei 2 deputaţi verzi din Parlamentul României, Remus Cernea şi Ovidiu Iane, au anunţat azi, luni 21 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, o iniţiativă legislativă de a interzice mineritul cu cianuri în România.

Acest prim proiect de lege va fi depus în Parlament luni, 28 ianuarie 2013. Astăzi a fost prezentat draftul acestui proiect de lege, urmând a se aştepta observaţii şi propuneri din partea societăţii civile şi a celor interesaţi până vineri, 25 ianuarie pe adresa office@verzii.ro

Acest proiect îşi propune interzicerea utilizarea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri. Conform proiectului de lege, orice companie care derulează o exploatare minieră pe bază de cianuri este obligată să înceteze mineritul cu cianuri în teren de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial. În cazul în care activitatea minieră nu este oprită în termenul legal, companiile ar putea fi sancţionate cu o amendă contravenţională în valoare de 5.000.000 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Cred că această iniţiativă a parlamentarilor verzi va fi susţinută şi de colegii lor din grupurile parlamentare ale USL. Sper că şi Premierul Victor Ponta va rămâne consecvent în poziţia lui de a se împotrivi proiectelor care dăunează mediului şi va susţine această iniţiativă de a interzice mineritul cu cianuri care presupune riscuri imense pentru mediu.

Această iniţiativă se înscrie pe direcţia europeană în domeniu. Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate o rezoluţie privind interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în luna mai 2010. Acea rezoluţie a Parlamentului European a fost susţinută de mai mulţi europarlamentari români din grupurile social-democraţilor şi liberalilor. Aş aminti doar doua exemplele: Daciana Sârbu de la PSD şi Renate Weber de la PNL.

Am lansat un sondaj pe Facebook pe această temă. Vă invit şi pe voi să vo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 47 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 53 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 49 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°