Partidul, Ceausescu, Romania…Sau, ca sa va induc atmosfera de odinioara, o scurta poezie:
“Acest cântec Ceauşescu se va numi
Aşa cum se numeşte o odă sau o baladă
Sau ca soldatul de veghe care în noapte şi zi
Priveşte epoca de sus de pe baricadă”
Daca traiti cu iluzia ca ati scapat de epoca in care esarfele rosii flutura, pionierii inca isi prezinta salutul lor voios, in care poporul mai avea un „cel mai iubit conducator”, un secretar general al partidului, un comandant suprem al fortelor armate – gresiti partial. In primul rand, traiti nu in democratie, ci intr-o cleptocratie – adica votul nu face decat sa stabileasca cine va fura din buzunarul statului – deci din banii cetatenilor platitori de taxe – in urmatorii ani (e o discutie mai larga aici). In al doilea rand, mecanisme birocratice, legi si normative, intreaga osatura pe care se sprijina inca sistemul public a ramas neschimbata din vremea Ciuruitului. S-au mai infiintat niste institutii, s-au mai bramburit niste responsabilitati, s-a desfiintat cica si Securitatea. Insa daca vorbim de sistemul de inventariere, bugetare, normare a activitatii unei institutii publice – proceduri fundamentale, care asigura functionarea lor interna – ele sunt neschimbate de pe la mijlocul anilor `60.
Intrucat sunt pasionat nu doar de politicile publice nationale, ci si de cele de la nivel local, am dat peste un articol simpatic ce se caznea – dar nu prea reusea- sa explice cum bucurestenii dardaie vartos pe liniile de autobuz 1, 11, 61, 62, 112, 135, 139, 226, 236, 301 si 368, in plina iarna naprasnica. (Vezi aici) Intr-o tara normala,jurnalistul trebuia sa aibe la dispozitie informatia despre numarul de plangeri facute de cetateni si ce a facut autoritatea publica pentru a le indrepta sau macar a le investiga si baza legala. In Romania, majoritatea oamenilor au injurat solitar sau, cel mult,
