Alexandra Rînja face parte din Consiliul Elevilor înca de pe clasa a VI-a, când era cel mai mic membru al acestuia. "Odată cu trecerea timpului am început să înţeleg mai bine ce însemnă această organizaţie şi rolul pe ea îl poate juca în viaţa elevilor. Canditura pe care mi-o asum în prezent vine oarecum într-un mod firesc, dată fiind implicarea mea din anii precedenţi, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Ca şi secretar extern al Consiliului Naţional al Elevilor voi avea mai multe atribuţii, începând de la reprezentarea organizaţiei în fata mass-mediei, a ministerului, a diferiţilor parteneri, până la coordonarea unui birou naţional de presă ce va trebui să faca vocea elevilor din România cu adevărat auzită", declară Alexandra pentru Observatorbn.ro.
Alegerile se vor desfăşura în perioada 7-10 februarie, în cadrul Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor, la Galaţi. Bistriţa va fi reprezentată de o delegaţie alcătuită din Alexandra Rînja (presedinte), Teodora Dambu (vicepreşedinte), Denisa Boar(vicepreşedinte), Tincuţa Barar (profesor coordonator) şi Călin Haiduc (avocatul elevilor).
. Alexandra Rînja face parte din Consiliul Elevilor înca de pe clasa a VI-a, când era cel mai mic membru al acestuia. "Odată cu trecerea timpului am început să înţeleg mai bine ce însemnă această organizaţie şi rolul pe ea îl poate juca în viaţa elevilor. Canditura pe care mi-o asum în prezent vine oarecum într-un mod firesc, dată fiind implicarea mea din anii precedenţi, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Ca şi secretar extern al Consiliului Naţional al Elevilor voi avea mai multe atribuţii, începând de la reprezentarea organizaţiei în fata mass-mediei, a ministerului, a diferiţilor parteneri, până la coordonarea unui birou naţional de presă ce va trebui să faca vocea elevilor din România cu adevărat auzită", declară Alexandra pentru Obs