Creştin-ortodocşii şi cei greco-catolici îl prăznuiesc la 21 ianuarie pe Cuviosul Maxim Mărturisitorul, cel care a lăsat multe scrieri în care a explicat dreapta credinţă, corectându-i astfel pe cei care cădeau în eres. Totodată, este unul dintre cei mai mari teologi, asemenea Sfântului Ioan Teologul sau Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu.

Părinţii săi erau de neam mare, dreptcredincioşi, şi au avut grijă ca fiul lor să înveţe carte. Cuviosul Maxim era desăvârşit în filosofie şi teologie, înţelept şi bun. Pentru acestea se bucura de mare cinste la palatele împărăteşti. Împăratul Heraclie – cel care i-a biruit pe perşi, aducând în spate crucea Domnului de la Ctesifon până la Ierusalim la 14 septembrie 629 – văzându-i chibzuinţa şi viaţa dreptă, i-a dat rangul de asincrit (boier), chiar dacă Sfântul s-a împotrivit când a aflat, şi l-a trecut în rândul sfetnicilor săi. Iscusit în treburile politice, Cuviosul Maxim a învăţat şi meşteşugul bunei cârmuiri şi a ajuns sfătuitor împărătesc, secretarul cel dintâi. În această vreme, ereziile se răspândeau cu o forţă de nebănuit, dezmembrând dreapta credinţă, iar cei răucredincioşi împrăştiau prin pieţe o dogmă, numită Tipos, cu învăţături  greşite care întăreau eresurile, poruncile fiind afişate chiar şi înaintea bisericii mari. Cuviosul Maxim, neputând răbda pângărirea, a părăsit toate dregătoriile lumeşti. A hotărât să nu mai locuiască în acele locuri. A mers la Mănăstirea din Hrisopoli şi s-a călugărit, ajungând ulterior egumen al sfântului aşezământ. “Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă, s-a dus la Roma cea veche şi a înduplecat pe fericitul papă Martin să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor care credeau în acest