Darius L., copilul care cântăreşte la trei ani 45 de kilograme, având obezitate morbidă, poate fi ajutat de specialiştii de la Botoşani, care au avut rezultate extraordinare într-un caz asemănător. Darius L., copilul care cântăreşte la trei ani 45 de kilograme, având obezitate morbidă, poate fi ajutat de specialiştii de la Botoşani, care au avut rezultate extraordinare într-un caz asemănător.
Darius L. este în stare critică din cauza greutăţii şi a complicaţiilor pe care le dezvoltă ca urmare a sedentarismului. Totuşi, specialiştii spun că micuţul ar putea fi tratat, cazul lui fiind foarte asemănător cu cel al lui Gabriel Măcărel, din Botoşani, care la şapte ani cântărea nu mai puţin de 100 de kilograme.
Problema este că băieţelul de trei ani locuieşte cu bunica lui la Dorohoi, oraş în care nu există o bază de tratament şi recuperare pentru micuţ. Soluţia ar fi ca familia lui să facă naveta la Botoşani, municipiu aflat la aproximativ 40 de kilometri de casă, dar ai lui nu au bani. Copilul mănâncă de 7 ori pe zi, iar familia nu are nici banii pentru a respecta regimul impus de medici. “Cere tot timpul. Îi dăm fructe, legume, carne fiartă, atât cât ne permitem”, a spus Florentina Burlacu, bunica băiatului.
Persoanele care vor să îl ajute pe Darius, pot face donaţii în contul: Burlacu Florentina - Banca Transilvania, RO83BTRL00701201D60090XX
În 2008, Gabriel Măcărel, un băieţel de 7 ani, din comuna botoşăneană Tudora, cântărea 100 de kilograme. A fost internat într-un centru special din Botoşani, unde dieta şi viaţa organizată l-au făcut să slăbească 43 de kilograme. Acum, are 57 de kilograme, face sport şi evită dulciurile.