Cum ar fi să te trezeşti din apartamentul tău de bloc direct pe tronul lui Ivan cel Groaznic? Aceasta e povestea administratorului Ivan Vasilievici din comedia lui Bulgakov Sursa: TEATRU METROPOLIS
Piesa „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, pusă în scenă de Gelu Colceag la Teatrul Metropolis din Bucureşti, cu Mircea Rusu şi Doru Ana, care-şi împart rolul principal, va avea avanpremiera astăzi, la ora 19.00, urmată de încă două reprezentaţii pe 23 şi 24 ianuarie.
Redescoperit în ultimii ani în teatrul românesc şi montat pe diverse scene din Bucureşti şi din ţară, Mihail Bulgakov este unul dintre scriitorii a căror prezenţă pe afişul unui teatru atrage întotdeauna atenţia. După „Inimă de câine” în regia lui Yuriy Kordonskiy la Teatrul Naţional din Bucureşti sau „Casa Zoikăi”, în regia lui Alexandru Tocilescu la Comedie, Gelu Colceag alege acum un alt text important al dramaturgului, „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, după piesa „Ivan Vasilievici”.
Spectacolul de la teatrul de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti este un eveniment pentru publicul care va descoperi o comedie spumoasă şi amară, scrisă de Bulgakov în ultimii ani ai vieţii, în perioada în care, în plin regim stalinist, fusese interzis de cenzură şi trăia la limita supravieţuirii. Este celebru gestul lui de a-i trimite lui Stalin o petiţie în care vorbeşte despre dezechilibrul psihic la care e expus. Iar scrisoarea nu rămâne fără răspuns: primeşte un telefon de la însuşi Stalin...
În aceeaşi perioadă în care lucra şi la „Maestrul şi Margareta”, Mihail Afanasievici Bulgakov, chinuit de boală, scria acest text spumos, „Ivan Vasilievici”, în care un inginer puţin cam distrat meştereşte o maşină a timpului cam şubredă, făcută din ce se poate găsi prin boxa unui subsol de bloc. Administratorul Ivan pică în cursă şi nimereşte direct în pielea ţarului căruia-i poartă numele: Ivan Cel Groaznic. @N_