Dacă vă simţiţi stresaţi de invazia reţelelor sociale, care cer din ce în ce mai multe informaţii despre noi, de curând s-a lansat o platformă socială numită socialnumber.com. Am testat-o şi am rămas confuzi.
Social Number s-a lansat în luna decembrie ca o replică la toate reţelele sociale care cer atât de multe informaţii. În broşura de prezentare, platforma se prezintă ca locul unde putem discuta liber despre politică, religie, bârfe de birou, sfaturi despre relaţii, abuz de droguri şi altele.
Ce face Social Number? Ne permite să ne creăm unde numele nostru va fi format doar dintr-o combinaţie de cifre aleasă de noi. În plus, reţeaua are cel mai strict sistem pentru parole pe care l-am întâlnit noi până acum. Dacă pe Facebook putem să ne autentificăm cu şase litere, fără majuscule, aici este obligatoriu să avem şi o majusculă, minimum opt litere, dar şi o cifră.
Deşi contul este format din cifre şi nu suntem obligaţi să ne putem o poză reală, putem să ne dăm locul de muncă. Ne bazăm pe faptul că nimeni nu va şti cine suntem, ci doar de unde suntem. Ba chiar reţeaua ne recomandă să facem acest lucru în mailul trimis în momentul creării contului.
Ce alte date putem să mai dăm reţelei? O descriere a noastră, interesele, localitatea de unde suntem, religia sau etnia. Toate acestea sunt considerate concepte care nu pot să ne identifice, aşadar suntem în siguranţă.
Realizată după un format foarte simplu, care într-un fel aduce aminte de începuturile mySpace, Social Number permite postarea de statusuri, link-uri şi fotografii. Numărul maximum de semne pentru un status este de 10.000 de semne.
Cum putem găsi oameni?
Toţi oamenii sunt numere. La micul nostru experiment, trei persoane şi-au făcut cont, iar simpla adăugare a unei persoane ni s-a părut complicată şi parcă scoasă din filmele cu spioni, deoarece ni se dicta efect