Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O zi dedicată zăpezii

Publicat in Crai Nou, marți 22 ianuarie 2013 ·

Ziua mondială a zăpezii a fost sărbătorită duminică la Vatra Dornei cu lecţii gratuite de schi şi snowboard, cu acces gratuit, între anumite ore, pe pârtia „Veveriţa”, carnaval şi dans pe pârtie, concursuri şi jocuri interactive pentru copii, cu specific de iarnă, şi multe alte surprize la care au participat peste 500 de tineri şi copii.

După ce de la ora 9 copii şi adulţi au beneficiat de un ceas de snowtubing gratuit, de la ora 10 copiii au putut lua lecţii gratuite de schi de la instructori profesionişti. După ce s-au înscris şi au primit echipat corespunzător, micuţii au ieşit pe pârtie pentru a învăţa elemente tehnice cum ar fi plugul, ocolirea în plug, virajele. Bucuria lor a fost şi mai mare când, printre instructori, au apărut un clovn şi o vrăjitoare, astfel încât lecţia de schi a devenit… de poveste. Apoi, de la 12, copiii s-au mutat pentru o oră pe pârtia „Veveriţa” pentru că aici au beneficiat de gratuitate la transport pe cablu, iar de la ora 13, cei care au dorit să încerce o deplasare pe zăpadă cu placa de snowboard au putut-o face în mod gratuit, dar cu asistenţă şi sfaturi de specialitate din partea monitorilor profesionişti de la Şcoala de schi „Euroski”.

Cursa mascotelor pe schiuri i-a readus în atenţie, în preajma pârtiei „Parc”, pe copiii costumaţi în zâne, prinţi şi personaje din desenele animate. Îmbrăcată în vrăjitoare, Iasmina, elevă în clasa a V-a, care se pricepe foarte bine la schi, a vrut să fie alături de ceilalţi prichindei de pe pârtie pentru a coordona carnavalul. Au atras atenţia costumul de pui al Mariei, cel de Zână a fluturaşilor purtat de Tania, sau cel pentru un bal veneţian al Sarei, dar şi altele. Însoţiţi de instructori, cei mici au coborât de câteva ori pe porţiunea destinată lor a pârtiei „Parc” în aplauzele părinţilor şi ale schiorilor mai mari, care îi aşteptau pe copii la baza pârtiei. O surpriză plăcut

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 2 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

LIVE TEXT România - Olanda, în optimi la EURO 2024. „Generația de suflet“, meci pentru istorie!

Ziua Constanta acum 2 ore
Marele meci al „Generației de suflet“ a României a venit! Tricolorii întâlnesc Olanda astăzi, 2 iulie 2024, de la ora 19.00, în optimi la Campionatul European de fotbal din Germania, iar jucătorii lui Edward Iordănescu luptă pentru o calificare isto

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum 36 minute
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Încă 100 de kilometri de cabluri aeriene de telecomunicaţii, dezafectate în Capitală

Mediafax acum 13 minute
Este vorba de cabluri aeriene ale companiilor de internet, televiziune şi telefonie. În total, în ultimii trei ani şi jumătate, aproximativ 1.100 de kilometri de cabluri aeriene au fost mutate în reţele subterane, sigure şi autorizate. Primăria Capi

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 6 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 3 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/37°
mie.

17°/22°
joi

17°/27°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

14°/19°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/24°
mie.

13°/16°
joi

11°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

16°/22°
mie.

14°/25°
joi

14°/27°
vin.

17°/30°