Cei care au mai ieşit dincolo de graniţele ţării ştiu că în lumea civilizată se respectă cu fidelitate moto-ul „Clientul nostru, stăpânul nostru”. Vânzătorii îţi vorbesc frumos, se oferă să te asiste doar dacă le soliciţi acest lucru şi nu stau cu mâna întinsă după bacşiş. Atunci când cumperi ceva primeşti înapoi tot restul, nu ţi se oferă gume, bomboane sau alte „bonus-uri”. Ei bine, în România astfel de cazuri sunt extrem, extrem de rare. Cu toţii cred că am văzut măcar o dată privirea aruncătoare de flăcări a vânzătorului nemulţumit că l-ai deranjat şi te-ai găsit şi tu să cumperi de la el sau a chelnerului care îţi supraîncarcă nota de plată şi care mai vrea şi bacşiş gras. Nu mai departe de săptămâna trecută am dat peste o vânzătoare nemulţumită de faptul că am avut tupeul să o rog frumos să-mi aleagă doi covrigi calzi. Mi-a aruncat o privire răutăcioasă şi mi-a spus: „Ăştia cum crezi că sunt? Ia vezi, sunt calzi sau nu?!” şi mi-a întins punga de covrigi.

Tot recent, o angajată plătită pentru a da informaţii în legătură cu serviciile oferite de o firmă de telefonie, cablu şi internet, profitând de faptul că firma are monopol, a refuzat să explice care este procedura de achiziţie a unei antene parabolice. A răspuns sec: „Să ştii că are semnal doar dacă este îndreptată spre mănăstirea Clocociov”, fără a aştepta să afle unde se dorea amplasarea acesteia. Ar fi aflat că nu în Slatina, ci în alt oraş, care nu are o mănăstire Clocociov.

Acestea sunt doar câteva exemple, de care mi-am amintit acum. Din păcate, în România vânzătorul este stăpânul. El taie şi spânzură, el decide ce e mai bine pentru tine, el îţi spune că îţi stă bine în hainele comercializate de el, cu toate că tu vezi foarte bine că nu este deloc adevărat. Astfel de situaţii nu se întâlnesc în lumea civilizată. Acolo eşti ascultat şi ţi se oferă soluţii. Iar atunci când solu