Vă înfioraţi numai la gândul că aşa ceva a fost posibil. Parcă aţi fi vrut ca totul să rămână în plan ficţional, în “Tăcerea mieilor”; însă e un adevăr că “eleganţii” unei epoci frământate au purtat diferite articole vestimentare confecţionate din piele de om. Şi se întâmpla în capitala modei, la Paris!
În enciclopedia franceză din secolul al XVIII-lea se găseşte o reţetă pentru o “tehnologie” mai puţin obişnuit şi care – din fericire! – nu se practică deloc astăzi: tăbăcirea pielii omeneşti. Adică… argăsirea ei, pentru a o transforma într-un material din care se confecţionau haine, ghete, legături de cărţi şi… săculeţi brodaţi, pentru monede sau alte nimicuri.
În timpul Revoluţiei franceze, argăsirea pielii omeneşti (pentru a fi folosită în industria confecţiilor şi a încălţămintei) a fost una dintre cele mai teribile şi ciudate mode care a bântuit. Se pare că un fabricant a reuşit să obţină în acele zile sinistre, “guvernate” de ghilotină, încuviinţarea de a prelucra pielea aristocraţilor executaţi pentru a fi folosită în scopuri utile. Comitetul de Mântuire Publică, organul central de conducere al Revoluţiei, avea să-şi dea imediat acordul, considerând aceasta doar o formă de penitenţă în plus pentru clasa “îmbuibaţilor” de până atunci. În castelul Meudon (care şi azi îşi poartă cu greu trista faimă) au fost instalate maşinile necesare, au fost aduşi meşterii tăbăcari, croitorii, cizmarii, şi producţia a început. Mai întâi ghete, apoi… pantaloni, jachete, eşarfe de piele fină. Pielea argăsită la Meudon a fost cerută şi pentru legături de cărţi, fiind preferată de bibliofili pentru raritatea ei.
Tristul episod din istoria “haute couture” s-a întins, din fericire, doar (!) un deceniu. După noiembrie 1799, a fost trecut rapid în uitare – ca o traumă de care nu vrei să-ţi mai aduci aminte. Doar când şi când se mai povestea, pe şop
