Ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni în Republica Moldova alimentează speranţa că elita politică nu poate face chiar ceea ce vrea, după cum se părea la un moment dat.

Pe de-o parte, îngrijorează faptul că elita de la guvernare a mimat schimbarea, dar în mare parte a rămas una tributară unui mod de gândire învechit, de factură sovietică. Adică, ne facem de cap, mergem la vânătoare, organizăm banchete, pentru că merităm, suntem „aleşii“ poporului anume în acest sens. Dacă se mai întâmplă să fie împuşcat cineva din greşeală, ei şi ce, se întâmplă, de ce să facem haz de necaz, mai bine să nu ştie cine a fost acolo, mai bine să muşamalizăm, că nu dă bine dacă se află.

Pe de altă parte, dacă asemenea incidente ca cel din Pădurea Domnească s-ar fi întâmplat înainte de anul 2009, cu siguranţă nu ar fi fost posibil să aibă un impact atât de mare asupra vieţii politice şi a societăţii civile, aşa cum are acum. Deci să nu uităm că mergem înainte, totuşi, nu înapoi.

Ceea ce este interesant de urmărit în legătură cu subiectul central discutat în ultimele două săptămâni este că în contextul intensificării confruntării politice dintre partidele din AIE-2, pe de o parte, şi cele din opoziţie şi celelalte, mai ales comuniştii, pe de altă parte, nu mai rămân prea multe secrete referitoare la faptul cine pentru cine lucrează. Comentatori independenţi – se părea până nu demult – îşi dau arama pe faţă. Disidenţe mai mult sau mai puţin recente dintr-un partid sau altul, iau poziţie şi totul devine foarte clar. Unii o fac mai subtil, alţii mai puţin. Dar cântărind per total ce se spune şi cum, se vede limpede „pufuşorul pe botişor“.

Nu zic că asta e rău, nu moralizez că cineva e integru pentru că îl susţine pe un lider şi îl critică fără drept de apel pe altul. Şi viceversa. Zic chiar e bine să ştim cine şi pentru cine lucrează. Dacă ştiam odată pentru c