Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biroul Local al PNL Câmpulung Moldovenesc s-a dizolvat

Publicat in Crai Nou, marți 22 ianuarie 2013 ·

11 din cei 15 membri ai Biroului Permanent Local al PNL Câmpulung Moldovenesc şi-au dat demisia, iar Biroul a fost de drept dizolvat, aşteptându-se numirea unui preşedinte interimar şi a unui nou birou interimar.

Demisiile, printre care se numără şi cea a primarului oraşului, Mihăiţă Negură, au fost depuse după ce în oraş au început să circule, pe diverse canale, dar neconfirmate, o serie de zvonuri privind presupuse activităţi de natură a prejudicia imaginea preşedintelui organizaţiei, Nicolai Vranău. Acesta s-a autosuspendat din funcţie până când situaţia va fi clarificată de organele abilitate.

Cu toate acestea, membrii BPL au plusat şi au demisionat, motiv pentru care liderul PNL, Alexandru Băişanu, va trebui să numească un preşedinte interimar şi un birou care să asigure funcţionarea partidului până la organizarea de alegeri interne, lucru ce ar trebui să se petreacă în cel mai scurt timp.

Mihăiţă Negură, care a intrat în PNL după ce a „trădat” PDL în primăvara anului trecut, a refuzat să spună dacă va candida sau nu pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale şi nici nu l-a apărat în vreun fel pe preşedintele autosuspendat Nicolai Vranău.

Surse din partid susţin că acţiunile din ultima perioadă din interiorul organizaţiei PNL Câmpulung Moldovenesc sunt coordonate de noul deputat liberal al zonei, Radu Surugiu, care doreşte să-şi fidelizeze organizaţiile din colegiu şi să preia conducerea zonei.

Şi toate astea se fac în paralel cu şubrezirea autorităţii preşedintelui organizaţiei judeţene, Alexandru Băişanu, în condiţiile în care Radu Surugiu e secretar general adjunct al conducerii centrale a PNL.

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum o ora
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Evaluare Națională 2024 – matematică: Ce subiecte au primit elevii și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum 30 minute
Elevii de clasa a VIII-a au susținut pe 27 iunie proba la matematică din cadrul examenelor de Evaluare Națională 2024. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română și a continuat cu

De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online!

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro. „Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 3 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum o ora
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 2 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Marcel Ciolacu, la şedinţa liderilor PES de la Bruxelles: Familia noastră politică europeană urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conducere a UE

News.ro acum 48 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a participat la şedinţa liderilor social-democraţi europeni (PES) de la Bruxelles, el afirmând că familia politică europeană socia-democrată urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conduc

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 53 minute
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Marcel Ciolacu, atac dur la Nicolae Ciucă după controversele datei alegerilor prezidențiale: Onoarea nu e doar pe PANOURI

Gandul acum o ora
PSD și PNL continuă să se certe pentru data la care vor fi stabilite alegerile prezidențiale. În acest context, Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că „vrea să schimbe regulile jocului” și lansează un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că „

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

17°/31°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°