Testosteronul măreşte libidoul, dar cu preţul căderii părului. Cel puţin aşa spun poveştile. Adevărul este, însă, un pic mai complex. Gândiţi-vă la Bruce Willis, la Andre Agassi sau la Michael Jordan. Sunt deja trei bărbaţi faimoşi cu o grămadă de admiratoare. Şi cu încă ceva în comun: chelia.
Este adevărat că pierderea părului depinde de testosteron. În 1960, un doctor de la Yale, numit James B. Hamilton, a studiat 21 de băieţi care trebuiau castraţi. Şocant, într-adevăr, dar aşa se proceda atunci cu băieţii care erau diagnosticaţi cu probleme comportamentale sau mentale.
Doctorul i-a studiat pe o perioadă mai lungă de timp, pe unii dintre ei chiar şi 18 ani, şi a aflat că, pe măsură ce îmbătrâneau, nu cheleau. Dar bărbaţii de aceeaşi vârstă, care nu fuseseră castraţi, deci care încă produceau testosteron, aveau părul mai rar, conform studiului citat de BBC.
Descoperirile lui Hamilton sugerau că nivelele crescute de testosteron pot conduce la chelire. De fapt, nivelul este irelevant, dacă există ceva hormoni prezenţi. Bărbaţii castraţi, care nu au aproape deloc testosteron, îşi pot păstra părul, dar cei cu un nivel scăzut de testosteron încă pot cheli.
Procesul încă nu este complet clar, dar implică o enzimă care transformă testosteronul într-o substanţă numită dihydrotesterone, care cauzează micşorarea foliculilor de păr la anumite persoane, posibil prin tăierea aportului de sânge şi a nutrienţilor.
Pe măsură ce foliculii se micşorează, ciclul de creştere al părului se scurtează şi noile fire de păr devin mai fine şi mai subţiri până când pe scalp rămâne doar părul denumit „velus“ sau „puf“. Într-un final, foliculul moare şi nu mai produce păr. Acest lucru începe din vârful capului, de obicei, şi apoi o ia în jos, în forma caracteristică pe care o ştim cu toţii.
Pe măsură ce teoriile despre influenţa testosteronului s-au dezvolta
