Dan Voiculescu e un caz unic: cel dintâi senator-nesenator din istoria parlamentarismului românesc. A fost ales pe 9 decembrie 2012 într-un colegiu din Sectorul 4 al Capitalei, ascuns în turma USL, dar nu a depus jurământul nici după 40 de zile. „S-a îmbolnăvit” subit când ceilalţi aleşi ai neamului depuneau jurământul, apoi a intrat în vacanţa parlamentară.

Pe 10 ianuarie, printr-un mesaj postat pe propriu-i blog, Dan Voiculescu ne-a asigurat că nu va ocoli la nesfârşit respectiva procedură. „Dacă un parlamentar nu poate depune jurământul (din motive medicale) în ziua special dedicată acestei proceduri, trebuie să aştepte până la prima şedinţă de plen a Camerei în care a fost ales. Încă nu a fost o altă şedinţă de plen a Senatului. Dar va fi cât de curând şi totul se va rezolva”, a promis domnul Felix.

Până atunci, Marele Destabilizator al României consideră că nu e senator, ci simplu cetăţean, ca noi toţi. De aceea, zice că nu e normal să fie judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (singura instanţă abilitată să-i ia la puricat pe demnitari), ci că dosarul său trebuie să rămână la Tribunalul Bucureşti. I-a sărit în ajutor şi premierul Victor Ponta, cu tradiţionala declaraţie de tip Ştie-Tot: ”Cred că decizia judecătorului de la Tribunal a fost una greşită, CSM ar trebui să se sesizeze. Asta e opinia mea ca jurist. Dacă eşti senator, te duci la Curtea Supremă; dacă nu, te duci la tribunal. Nu este senator, mi se pare foarte simplu. Nu poate fi senator şi să nu fie”.

Tribunalul Bucureşti n-a ţinut însă cont de raţionamentul de Gâgă al celor doi politicieni, aşa că a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii şi-au motivat decizia astfel: Dan Voiculescu “are calitatea de senator, deoarece calitatea de senator este rezultatul exercitării unui drept fundamental al cetăţenilor: dreptul de a alege”. În schimb, “mandatul de