Statul roman s-a nascut in zodia eternitatii birocratice. Si asa vrea sa moara, banuiesc: senin, seren si neapasat de problemele cetatenilor. Daca ai trebuinta de un act pe care sa fie aplicata stampila vreunei institutii a statului, trebuie sa-ti faci o cruce mare, sa te rogi sa intalnesti functionari amabili, sa te incarci cu multa rabdare si sa nu uiti sa ingurgitezi niste calmante. Dupa care pornesti la drum, in speranta ca nu te vor lasa picioarele de atata alergatura. Tot patitu-i priceput, zice o vorba romaneasca. N-as scrie la gazeta cele ce urmeaza de nu m-ar fi razbit si pe mine nervii dupa patimile de la ghiseele functionarilor ieseni. Totul e conceput anapoda, astfel incat bietul cetatean sa nu uite ca statul e o entitate nepamanteana, compusa din ocupanti straini si dusmanosi pe nevrednicia aborigenilor. Statul pare sa se compuna dintr-un lung sir de personaje stranii, suparate ca le strici linistea cu maruntele tale daraveli. Stapanii birourilor sunt fiinte sensibile: le sare repede tandara daca le reprosezi ceva, mimeaza artistic apasarea functiei si sunt convinsi ca oamenii au mult mai bune lucruri de facut decat sa-i deranjeze. Ei sunt statul, de la cele mai de jos niveluri de ierarhizare si pana la cele de sus. Iar statul nu trebuie tulburat in filosofia si mecanismele lui imperturbabile. Ei iti reamintesc despre aceea ca nimic nu se schimba in esenta statului, nici macar cu prilejul revolutiilor. Dupa o scurta perioada de neliniste, datorata tupeului plebeilor, birocratii se reaseaza in scaunele lor inalte, paziti de politisti vigilenti. Pentru a obtine copia unui act am mers la Starea civila sa notez lista de documente necesare. Politistul nu m-a putut lamuri. Am avut noroc de un functionar aflat intamplator in trecere, care m-a ajutat. A doua zi, coada lunga, politist nervos, functionari plictisiti. In fine, platesc chitanta, predau actele si sun