Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 obiective turistice mult prea bine cotate (Galerie foto)

Publicat in Ziare.com, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Ori de cate ori calatorim intr-o tara straina, incercam sa aflam din timp care sunt obiectivele turistice pe care nu ar trebui sa le ratam. Fiecare locatie are cel putin un astfel de simbol, despre care aflam la momentul potrivit daca a meritat sau nu efortul de a ajunge pana la el.

Business Insider a realizat un clasament ceva mai neobisnuit al acestor obiective turistice care, in ciuda tuturor zvonurilor, nu sunt chiar atat de spectaculoase pe cat se spune sau pur si simplu sunt nedrept de bine cotate, comparativ cu altele.

Stonehenge, Anglia

Despre Stonehenge se spune ca ar fi un loc mistic si magic, multi dintre turisti dorindu-si cu ardoare sa ajunga acolo. Cu toate astea, trebuie sa stii ca accesul in imediata apropiere a pietrelor nu este permis, asa ca le vei vedea doar de la departare.

Daca vrei totusi sa ajungi in acest loc, ia in calcul si vizitarea oraselului Avebury, situat la 40km de Stonehenge si construit in interiorul unui cerc de piatra.

Blarney Stone, Irlanda

Toti cei care ajung la Blarney Stone, in Irlanda, saruta pietrele intrucat se crede ca doar asa vei avea darul oratoriei. Ia in calcul, insa, si celelalte legende care spun ca noaptea localnicii folosesc acest loc pe post de baie.

De altfel, daca ne gandim la cati oameni saruta aceste pietre, nici posibilitatea contractarii unei boli transmisibile nu este exclusa. Opteaza, in schimb, pentru o calatorie pana la Castelul Blarney, un obiectiv turistic care merita, intr-adevar, vizitat.

Piramidele de la Giza Necropolis, Egipt

Chiar daca ideea de a vizita piramidele este una destul de atractiva, tine cont ca astazi nu mai poti urca pe partile lor laterale, iar acestea se afla in mijlocul numeroaselor lanturi de restaurante fast food. Un cadru destul de ciudat f

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 4 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 9 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 9 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 7 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 8 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 10 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 9 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°