În timp ce majoritatea capitalelor Europei susţin pavarea străzilor cu piatră cubică, pentru că au farmec, apără locuitorii de căldură sau de inundaţii şi rezistă sute de ani, Bucureştiul duce o campanie, de mai bine de 20 de ani, de înlocuire a pavajul cu asfaltul. Motivul este simplu: Dacă o lucrare de infrastructură s-ar face odată la câteva sute de ani cu ce s-ar mai ocupa aşa-numiţii „Regi ai asfaltului“ şi ale lor firme de casă?

Piatra cubică a ajuns pe străzile Bucureştiului datorită influenţelor franceze de la sfârşitul secolului XIX, dar şi din necesitatea locală de a înlocui "podurile de lemn" de pe străzile principale ale Capitalei. Până la începutul anilor `90 piatra cubică se găsea pe mai bine de 40% din străzile urbei noastre, însă odată cu Revoluţia a venit şi ideea asfaltărilor succesive.

Cel mai răsunător caz de înlocuire a pietrei cubice cu asfalt este cel al Bulevardului Aviatorilor şi al Pieţei Charles de Gaulle. În 2010, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti atribuia o sumă record pentru proiectul de refacere a unei artere, plătind 93 de milioane de lei firmei SC Tehnologica Radion care avea să scoată piatra cubică de aici şi să o înlocuiască cu asfalt.

Pentru efectuarea lucrărilor de pe Bulevardul Aviatorilor, edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a avut nevoie de avizul Ministerului Culturii, care considera zona un monument istoric, iar în urma protestelor societăţii civile şi ale ONG-urilor, acesta a promis să aibă grijă de granitul scos de pe această arteră de circulaţie. „Vom folosi pavajul recondiţionat în diverse sectoare ale Capitalei, cum ar fi Centrul Istoric, pentru amenajarea zonelor pietonale“, promitea Oprescu.

Evident că, la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Centrului Istoric, promisiunea a fost uitată şi s-a folosit piatră nouă, de o calitate inferioară celei deja existente în stocurile Administraţiei