Atelierul Armani şi-a etalat pe podiumul haute couture de la Paris piesele închinate eleganţei şi luxului. În spatele ţesăturilor feminine şi detaliilor tribale s-a ascuns devotamentul lui Giorgio Armani pentru sobrul stofelor şi broderiile de cristal.
Elita cinematografiei, în frunte cu Uma Thurman şi Hilary Swank, plus Livia Firth şi modelul britanic Amber Le Bon „au rezervat un bilet“ la show-ul casei de modă italiene şi „au savurat“ o colecţie dramatică, în care creatorul de modă Giorgio Armani a propus o nouă viziune asupra modei exclusiviste.
De la costumele cu tăieturi simple până la rochiile de cocktail cu materiale vaporoase şi decoraţii cu pietre, spectacolul „a vorbit“ despre tragic şi avangardă, amintind că moda este, înainte de toate, o artă dedicată exceselor.
Exuberanţa şi rafinamentul au fost cuvintele cheie ale unor creaţii manuale semnate Giorgio Armani, iar accesoriile supradimensionate şi pălăriile minimaliste au marcat un debut în lumea inspirată din stilul gotic.
„Când Armani este în formă şi aduce în atenţia iubitorilor de modă articole vestimentare sobre, creaţiile sale devin un deliciu“, scrie editorul de modă Lisa Armstrong. „Pantalonii-vedetă, ce poartă eticheta atelierului Armani, au fost creaţi din mătase şi materiale lucitoare, find uşor evazaţi la vârf. Totuşi, aceste piese create manual au pus în dificultate modelele, din cauza croielii prea strâmte“, a adăugat jurnalista publicaţiei britanice „The Telegraph“.
O rochie din mătase ce poartă semnătura lui Giorgio Armani. FOTO AFP
O colecţie puternică, dar accesibilă lumii reale, cu piese ce pot fi transferate în moda urbană, Armani a oferit adepţilor haute couture extravaganţă fără absurd şi rafinament fără compromis.