Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai ieftine apartamente noi din ţară. O locuinţă de 37 de metri pătraţi costă 16.000 de euro în Cluj

Publicat in Adevarul, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Plecând de la programul „Noua Casă” anunţat de către Guvern, un site naţional de imobiliare a făcut o analiză din care reiese că în marile oraşe ale ţării pot fi găsite oferte de apartamente noi la preţuri similare sau chiar mai mici decât ale celor vechi, în special în blocurile construite în ultimii patru ani.

Studiul, întocmit de imobiliare.ro, pune faţă în faţă preţurile medii cerute pe categorii de locuinţe (garsoniere şi apartamente cu două şi trei camere) cu cele mai ieftine oferte listate pe aceste segmente.

Garsoniere noi la sub 20.000 de euro sau chiar apartamente cu trei camere la un preţ mai mic de 40.000 de euro îţi fac tot mai des loc printre ofertele din piaţă, se arată într-un comunicat.

Cluj-Napoca. Valoarea de listare pentru un apartament cu o cameră este de 35.916 euro.

În Floreşti însă, localitate din apropierea Clujului, unde s-a construit mult în anii de boom, o locuinţă de 37 de metri pătraţi poate fi achiziţionată şi cu 16.000 de euro. În acelaşi timp, un apartament cu două camere costă, în medie, 45.892 de euro, dar cea mai ieftină locuinţă de acest tip poate fi găsită tot în Floreşti: o unitate locativă de 40 de metri pătraţi, parţial mobilată, situată la mansarda unui bloc cu trei etaje are un preţ cerut de 20.000 de euro.

Pe de altă parte, o locuinţă cu trei camere are un preţ cerut de 64.332 de euro. În Floreşti însă, un apartament de 59 de metri pătraţi utili, situat la demisolul unui bloc cu patru etaje, poate fi cumpărat cu 25.000 de euro.

Braşov. În oraşul de la poalele Tâmpei, o garsonieră nou-construită poate fi achiziţionată cu 35.189 de euro. Cel mai mic preţ cerut pentru o astfel de unitate locativă este de 23.150 de euro: locuinţa este situată la primul etaj al unui bloc construit în 2010 în zona Bartolomeu.

Deşi în Braşov un apartament nou cu două camere costă, în medie, 59.805 euro, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 43 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 6 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°