Apariţia celor două CD-uri, “Bună seara, iubito” şi “Poeme pe zăpadă”, versuri de dragoste în lectura autorului, primele mele “cărţi” care pot fi citite fără ochelari, un fel de farfurioare care se învârt electronic şi-l auzi pe autor omorându-şi productele sau dându-le strălucire în odaia ta, a făcut posibilă o întâlnire mereu amânată cu cititorii mei din Târgovişte. S-a petrecut pe 15 ianuarie, ziua în care tot românul se împărtăşeşte din eternitatea geniului de la Ipoteşti. Am dat curs invitaţiei amicului meu Adrian Țuţuianu, azi preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa pe care l-a câştigat electoral în forţă când nimeni nu credea că are vreo şansă în condiţiile în care aici se cuibăriseră coropişniţe ale păpării banului public, greu de urnit din loc. Ei, uite că s-a putut. Să mă întorc la întâlnirea mea găzduită într-o sală încăpătoare şi totodată intimă a Bibliotecii judeţene, păstorită de o doamnă cu nume potrivit pentru a fi chemat în literatură, Agnes. Lume, surprinzător, multă, din categorii superioare ale convieţuirii cu cartea, cititori dar şi oameni ai scrisului pe care-i ştiu. Politicieni de toate culorile, depistabili atunci când, răspunzând unor întrebări, mi-am exprimat simpatii sau dezgust faţă de politicieni din vârfurile bucureştene. Bucuria de a-l avea alături, sosire surprizătoare de la Bucureşti, pe dâmboviţeanul prin adopţie Bogdan Chirieac, care a desenat spontan un portret al celui ce sunt. Mimica unora legitima brusc o apartenenţă şi nu era nevoie de mai mult să înţelegi că românii rămân antibăsişti, cei mai mulţi, şi încă destui băsişti. Încruntările bruşte sau dezlegarea unui surâs de simpatie acompaniau, alternativ, unele atingeri, pe care m-am străduit să le evit cât am putut, cu politica. Am iscălit, cu scrisul meu imposibil, dedicaţii pe volumele mele de publicistică, adunate sub titlul “Ciorne” sau pe cel de versuri “Bună seara, i